După mai bine de un an de la mutarea Ducelui de Sussex în SUA, frații William și Harry s-au revăzut pentru prima dată săptămâna trecută, la înmormântarea bunicului lor, Prințul Philip, pe domeniul Windsor.
După mai bine de un an de la mutarea Ducelui de Sussex în SUA, frații William și Harry s-au revăzut pentru prima dată săptămâna trecută, la înmormântarea bunicului lor, Prințul Philip, pe domeniul Windsor.
După ceremonia funerară, prințul Charles a făcut semn mașinilor care așteptau în fața capelei St. George să plece, astfel încât participanții la ceremonie au luat-o pe jos spre Castelul Windsor, toți ochii fiind ațintiți spre Harry și William, secondați pentru o vreme de Kate Middleton, care a preferat să facă un pas în spate pentru a-i lăsa pe frați să discute.
Potrivit unor experți în cititul pe buze, cei doi frați au împărțășit părerile despre ceremonia funerară. Prințul William i-ar fi spus fratelui său, prințul Harry, după înmormântarea bunicului lor că slujba „a fost grozavă” – la care fratele său a răspuns că „a fost așa cum a vrut el”, potrivit cititorilor de buze care au analizat interacțiunea. Interpreții au spus că William i-a spus mai târziu lui Harry: „Un serviciu absolut frumos, ah, muzica.”
După funeralii, Harry a avut o întâlnire și cu tatăl său, Prințul Charles, înainte ca ei să participe la o întrunire de familie la Castelul Windsor, unde s-au citit o parte din scrisorile trimise de britanici, ca omagiu adus Ducelui de Edinburgh.
„Harry și Charles s-au plimbat și au vorbit la Windsor după înmormântare. Membrii familiei regale au vorbit cu Harry ca în familie”, au spus surse apropiate, precizând că Regina Elisabeta a II-a, care împlinește 95 de ani miercuri, 21 aprilie, nu este deloc în dispoziția de a vorbi lucruri delicate, precum interviul acordat de Harry și Meghan lui Oprah Winfrey, ci dorește să discute numai despre ce iubește: câinii și caii.
Sursa foto: Hepta