Începând de marți,27 februarie, aceștia vor putea găsi în grila stației tv un nou serial turcesc, în care dragostea, acțiunea și drama se vor îmbina armonios, dând naștere unei povești pline de emoție. Producția, pe care Happy Channel o va difuza în premieră și în exclusivitate de luni până joi, în intervalul orar 21.00-22.00, îi are ca protagoniști pe Kerem Bürsin și Leyla Lydia Tugutlu.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3
Pentru personajul său din “Inima orașului”, actorul Kerem Bürsin a făcut pregătiri intense. “Înainte cu un an ca filmările să înceapă, eu deja mă antrenam pentru acest proiect. Este un serial pe care știam că-l vom face. A existat multă pre-producție. A fost un proiect și un personaj la care ne-am gândit cu toții.” , a mărturisit Kerem Bürsin, în cadrul unui interviu difuzat în exclusivitate la Happy Channel.
Serialul, care are lansarea pe 27 februarie, de la ora 21.00, la Happy Channel, îi are în centrul atenției pe Ali Smith (Kerem Bürsin) și Derin Mirkelamoglu (Leyla Lydia Tugutlu). La vârsta de patru ani, Ali asistă la moartea propriei mame, iar tragedia îi marchează viața. După nenorocirea petrecută, Ali ajunge în grija lui Rauf (Osman Alkas) și crește convins că tatăl lui a fost cel care a omorât-o pe femeia care i-a dat viața. Tânărul își trăiește viața pe mare, alături de Rauf, la bordul unui vapor care transportă marfă. Ani mai târziu, el revine în Istanbul, orașul în care I-a fost ucisă mama, iar atunci o întâlnește pe Derin Mirkelamoglu, o tânără frumoasă care provine dintr-o familie bogată. Aceasta iubește dansul și visează să devină balerină, însă aspirațiile sale nu sunt întotdeauna în concordanță cu voința părinților ei. Deși, urmează să se căsătorească cu Yigit (Ali Yorenc), viața lui Derin se va schimba total după ce îl va cunoaște pe Ali. Totodată, întoarcerea în Istanbul îl aduce pe Ali aproape de tatăl său – Sahin (Gurkan Uygun), fost campion de box, și îl poate ajuta să descopere adevărul despre moartea mamei sale.
“Inima orașului”, din 27 februarie, de luni până joi, de la ora 21.00, în premieră și în exclusivitate la Happy Channel.