Homepage  / Filme Online

Ce știm despre următorul proiect al Olivie Colman: „Wicked Little Letters” va fi o comedie inspirată de realitate

Ce știm despre următorul proiect al Olivie Colman: „Wicked Little Letters” va fi o comedie inspirată de realitate
8

de Andreea Hentea,

După ce au jucat același personaj, la vârste diferite, în „Fiica ascunsă” (2021), recenta ecranizare după Elena Ferrante difuzată de Netflix, Olivia Colman și Jessie Buckley joacă împreună în comedia „Wicked Little Letters”, scrie deadline.com.

„Wicked Little Letters”, următorul proiect al Olivie Colman

Olivia Colman, nominalizată anul acesta la Oscar și la Globul de Aur pentru rolul principal din drama „Fiica ascunsă” / „The Lost Daughter”, și Jessie Buckley, nominalizată la Oscar și la BAFTA pentru rolul secundar din același film, vor juca împreună în comedia „Wicked Little Letters”. Acesta este unul dintre cele mai bine cotate proiecte prezentate la Târgul de Film de la Cannes, care se desfășoară între 17 și 25 mai.

Noul film va fi realizat de Studiocanal, împreună cu Graham Broadbent și Peter Czernin (producătorii premiatului „Three Billboards Outside Ebbing Missouri”), alături de compania Blueprint (producătoarea filmului „The Best Exotic Marigold Hotel”) și de compania de producție a Oliviei Colman, South of the River (înființată împreună cu soțul ei, scenaristul și producătorul Ed Sinclair).

Bazat pe o poveste adevărată, filmul „Wicked Little Letters” are în centru un grup de vecini care se străduiesc împreună să rezolve împreună un caz complicat. Înflăcărata Rose Gooding (Jessie Buckley) are puține lucruri în comun cu evlavioasa Edith Swan (Olivia Colman), în afară de faptul că sunt vecine în orașul Littlehampton, în 1920. Într-o zi, Edith și alți câțiva locuitori ai orașului încep să primească scrisori scandaloase, scrise într-un limbaj provocator și obscen, iar suspiciunile se îndreaptă imediat spre Rose.

Treptat, lui Rose îi este îngrădită libertatea, iar femeia e pe cale să piardă custodia fiicei sale. Pe măsură ce scrisorile scandaloase continuă să revolte orașul, ofițerul de poliție Gladys Moss își dă seama că ceva nu este în regulă. Împreună cu un grup de femei inteligente și inventive, Gladys se străduiește să rezolve misterul, să o elibereze pe Rose de învinuiri și să-l prindă pe adevăratul vinovat.

Filmul va fi regizat de Thea Sharrock („Me Before You”, „Britannia”), iar scenariul va fi scris de Jonny Sweet. Filmările vor începe în toamna acestui an, în Marea Britanie.

94ème édition de la cérémonie des Oscars au théâtre Dolby à Los AngelesIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

„Wicked Little Letters”, o poveste hilară și dramatică

Regizoarea Thea Sharrock a declarat: „«Wicked Little Letters» este o comedie extraordinară, cu un miez profund emoționant. Este amuzantă, spirituală și bazată pe o poveste adevărată, la fel de relevantă astăzi cum era și acum o sută de ani. Vizionarea acestui film te face să plângi, dar și să râzi cu lacrimi, iar cele două stări sunt imposibil de despărțit.

Olivia Colman este amuzantă, genială și îndrăzneață. În rolul lui Edith, ea va continua să-și arate talentul ieșit din comun și toate calitățile care ne fac să ne reîndrăgostim mereu de ea. Jessie Buckley este o prezență pe care toată lumea vrea să o vadă, are o energie teribilă, care va transforma personajul lui Rose într-un vulcan. După «The Lost Daughter», filmul ne dă din nou întâlnire cu două dintre cele mai incitante, amuzante și pasionale actrițe de azi”. 

La rândul lor, producătorii Olivia Colman și Ed Sinclair au explicat: „La South of the River suntem extrem de încântați de colaborarea cu Studiocanal și Blueprint, pentru a însufleți această poveste adevărată și uimitoare. «Wicked Little Letters» este amuzant și imprevizibil, cu personaje conturate cald și intens de-a lungul întregii povești. Scenariul lui Jonny Sweet ne-a atras atenția încă de la prima pagină.

Are un ochi ieșit din comun pentru ridicol și afectare atunci când își construiește personajele, iar experiența sa în stand-up comedy dă strălucire scriiturii lui. Suntem încântați și de colaborarea cu Thea Sharrock, o regizoare care le va insufla viață și energie poveștii și personajelor. Există în «Wicked Little Letters» o sensibilitate convingătoare și foarte modernă, care clocotește sub suprafața binecunoscută și extrem de decorativă a Angliei de după Primul Război Mondial. Aceasta va fi, în cele din urmă, o revelație intensă și foarte satisfăcătoare”.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton