Homepage  / Articole

Ce vedem în weekend la televizor

Ce vedem în weekend la televizor

de Redactia Tvmania

Da, aşa este: vineri seară, la „Dansez pentru tine”, se întrec la duel Bogdan Vlădău şi Nicola. Bătălie importantă, spectacol garantat, aşadar. Dar weekendul acesta tv are multe alte oferte pentru potenţialii telespectatori.

.

„Părinţi şi copii” (vineri, Diva Universal, 20.00)

Sub acest nume oarecum banal se ascunde de fapt serialul „Fetele Gilmore”, cu Lauren Graham şi Alexis Bledel în rolurile principale. Diva Universal îl difuzează şi începe cu începutul, adică cu sezonul 1 (serialul a rulat, la americani, între 2000 – 2007).

.

Miss fata de la ţară (vineri, Prima, 20.30)

Iată o opţiune pentru amatorii de reality-show care nu sunt fani „Dansez pentru tine”. Astă-seară are loc finala show-ului, transmisă în direct şi prezentată de Andreea Raicu. Fetele aduse din toată ţare – cele care au ajuns în finală – trebuie să treacă de proba costumelor de baie, a rochiei de seară şi proba de dans. Învingătoarea primeşte 10.000 euro.

.

Logodnica locotenentului francez (vineri, TVR Cultural, 22.30)

Jeremy Irons + Meryl Streep + superbul roman omonim al lui John Fowles drept inspiraţie = un film de neratat! Pelicula a fost de cinci ori nominalizată la Oscar în 1982, inclusiv pentru Meryl Streep

.

.

Cronicile din Narnia: Leul, vrăjitoarea şi dulapul (sâmbătă, Prima, 20.30)

Aduceţi copiii în faţa televizoarelor! Filmul acesta poate fi un cadou frumos pentru cei mici, căci are o poveste plină de învăţăminte, personaje minunate şi imagini care-ţi taie răsuflarea (precum cea în care micuţa Lucy descoperă Narnia). Iar dacă copiilor le place filmul, atunci poate le cumpăraţi şi cartea lui C.S. Lewis care stă la baza poveştii! J

.

La vie en rose (sâmbătă, Pro Cinema, 22.00)

Da, este chiar filmul care i-a adus Oscarul în 2008 franţuzoaicei Marion Cotillard. Aceasta s-a transformat pur şi simplu – cu ajutorul machiajului, dar şi datorită propriei disponibilităţi de a se pierde în personaj – în minunata şi greu încercata de viaţă Edith Piaf. Inutil să mai precizăm că muzica este superbă, nu?

.

Marele Premiu de Formula 1 al Braziliei (duminică, TVR 1, 17.55)

În această penultimă etapă a sezonului, „circul” din Formula 1 poposeşte pe circuitul de la Sao Paolo, în Brazilia. Întrecerea este esenţială în cursa pentru stabilirea învingătorului final. Fernando Alonso este în acest moment pe primul lor, dar situaţia se poate încă schimba.

.

Banditele (duminică, Antena 1, 20.00)

Deşi pelicula de faţă nu i-a uluit pe critici, nu a fost ridicată în slăvi pe la galele de premiere şi nici spectatorii nu s-au înghesuit să o vadă prin sălile de cinema, „Banditele” are de partea sa două argumente – şi ce mai argumente: Salma Hayek şi Penelope Cruz. Actriţele, foarte bune prietene în viaţa reală, au acceptat să joace în această comedie doar ca să se distreze. Oricum, filmul merge la fix într-o seară de duminică!

.

Marile migraţii (duminică, National Geographic, 21.00)

Amatorii de documentare nu au voie să piardă cea mai importantă premieră a anului de pe National Geographic! Astă-seară sunt difuzate primele două episoade din seria de şapte dedicată animalelor din toată lumea nevoite să se mişte mereu pentru a asigura supravieţuirea speciilor lor.

.

Cartierul chinezesc (duminică, Pro Cinema, 22.15)

Un film-cult, un clasic plasat la loc de cinste în istoria cinematografiei. Chiar este de neratat! Jack Nicholson este perfect şi mai mult decât atât în rolul unui detectiv prins într-un hăţiş de trădări, crimă şi înşelăciuni. Nicholson, Faye Dunaway şi regizorul Roman Polanski au fost toţi nominalizaţi la Oscar.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton