Homepage  / Articole

Ce vedem în weekend la TV

Ce vedem în weekend la TV

de Redactia Tvmania

A venit iarna, se întunecă devreme, afară e din ce în ce mai frig aşa că a venit vremea să ne strângem “la gura sobei” şi să dăm drumul la televizor pentru că avem ce vedea: seriale bune-bune, filme de Oscar şi capodopere ale tuturor timpurilor. Să nu uităm că vin sărbătorile şi încep peliculele tematice. Vizionare plăcută!

.

1.  Cireaşa de pe tort, vineri, Prima, 19.30

Marius Florea Vizante pregăteşte antreuri româneşti, ciorbă de potroace, pui în bere cu stafide – pentru doamne şi antricot de vită la grătar special pentru Florian Bichir. La desert, Marius a optat pentru griş cu lapte, preferatul lui în copilărie. În timpul cinei, Vizante la spune musafirilor fabula prezentată la admiterea la facultate.

.

2. Omul din Atlantis, vineri, Romantica, 19.00

Mark Harris (Patrick Duffy) este ultimul supravieţuitor al continentului scufundat Atlantida. El este perfect adaptat pentru viaţa subacvatică fiind capabil să înoate lungi perioade de timp sub apă. Mark lucrează la un institut de cercetări subacvatice, alături de dr. Elizabeth Merrill şi CW Crawford, şi îi ajută pe aceştia să facă descoperiri uimitoare: un portal spre o altă lume plasat pe fundul oceanului, descoperirea unor substanţe miraculoase sau a unor creaturi fantastice.

.

3. Demon pe două roţi, vineri, Pro TV, 22.30

Regizorul şi scenaristul Mark Steven Johnson revine, după „Elektra” şi „Daredevil”, cu o nouă ecranizare a unei benzi desenate marca Marvel Comics. Johnny Blaze (Matt Long) calcă pe urmele tatălui său, cascadorul Barton Blaze, însă află că acesta este pe moarte din cauza cancerului. Astfel, Johnny acceptă pactul maleficului Mephistopheles (Peter Fonda), târgul fiind asemănător cu cel faustian: sufletul tânărului în schimbul însănătoşirii tatălui. Dar Johnny este păcălit de diavol şi Barton moare într-un accident. Cu toate că iubeşte o fată, pe Roxanne, distrus de moartea părintelui, Johnny pleacă. Ani mai târziu, el se întoarce (jucat acum de Nicolas Cage), devenit acum un cascador faimos, şi o reîntâlneşte pe Roxanne (Eva Mendes), acum reporter TV. Pe timpul nopţii, bărbatul se transformã în Ghost Rider, un vânător de recompense pentru Diavol. În acelaşi timp, intră în scenă şi Blackheart (Wes Bentley), fiul lui Mephistopheles care îi pune pe cei doi faţă în faţă pentru a obţine ce i se cuvine: sufletul lui Johnny. Craniul în flăcări al lui Ghost Rider este creat dupã o radiografie a craniului lui Nicolas Cage.

.

4.  Temple Grandin,sâmbătă, HBO, 21.00

Regizorul Mick Jackson şi scenariştii Christopher Monger şi William Merritt Johnson vă invită să urmăriţi povestea lui Temple Grandin (Claire Danes), o femeie care a refuzat să accepte limitele pe care i le-a impus diagnosticul de autism. În ciuda tuturor pronosticurilor, ea devine o femeie perfect funcţională şi un inventator de renume în industria bovinelor. Filmul este ecranizarea jurnalelor ţinute de Temple Grandin şi vă prezintă copilăria sa neobişnuită şi maturizarea sa turbulentă. Din 15 nominalizări, filmul a primit şapte premii Emmy, inclusiv pentru actriţă în rol principal.

.

5. Apartamentul, sâmbătă, TVR Cultural, 22.30

Bud Baxter (Jack Lemmon) lucrează într-o companie de asigurări, dar problema lui este că nu se mai poate bucura de propriul apartament. Într-o zi, el a împrumutat cheile casei unuia dintre superiorii săi, pentru ca acesta să îşi poată aduce acolo amanta, iar de atunci s-a dus vestea cã Bud şi-a făcut un obicei din asta. Acum, şi alţi şefi din alte departamente apelează la subalternul lor pentru întâlnirile amoroase clandestine. În film, mai joacã Shirley MacLaine şi Fred MacMurray. Pelicula a câştigat cinci Oscaruri şi a avut tot atâtea nominalizări la acest premiu.

.

6. Incoruptibilii, sâmbătă, Pro Cinema, 22.30

Ca şi serialul omonim, „Incoruptibilii” spune povestea luptei dintre poliţistul Eliot Ness (Kevin Costner) şi marele mafiot Al Capone (Robert De Niro). În anii ’20, în timpul prohibiţiei, corupţia din cadrul poliţiei luase amploare. Ness, un agent federal, are misiunea de a-l duce în faţa justiţiei pe marele cap mafiot Al Capone, dar acesta e atât de puternic şi de temut, încât poliţistul nu este luat în serios. Are însă norocul de a-l întâlni pe omul de onoare de care avea nevoie, în persoana lui Jimmy Malone (Sean Connery). Alãturi de el şi de alţi doi poliţişti, porneşte lupta împotriva corupţiei. Sean Connery a fost recompensat cu un premiu Oscar pentru prestaţia sa. Filmul a mai avut trei nominalizări la Oscar: pentru costume, muzică şi regie artistică. Câteva dintre obiectele care apar în film – apă de colonie, pămătuf – au aparţinut chiar adevăratului Al Capone. Rolul lui Costner le-a fost oferit mai întâi actorilor Mel Gibson şi  Harrison Ford.

.

7. Singur acasă, sâmbătă,  Pro TV, 20.30

Filmul l-a ridicat la rang de vedetă pe Macaulay Culkin, puştiul teribil al deceniului nouă, cunoscut până în 1990 datorită prestaţiei din „Unchiul Buck” (1989). Pelicula are două nominalizãri la Oscar (melodie şi coloanã sonoră). Kevin (Culkin) rămâne acasă dintr-o greşealã a părinţilor, plecaţi în vacanţă. Distracţia începe când Kevin realizează că trebuie să apere casa de doi hoţi (Joe Pesci şi Daniel Stern).

.

8. Saga Amurg: Luna nouă, duminică, HBO, 20.00

În cel de-al doilea film al celebrei serii Twilight, Bella Swan (Kristen Stewart) se adânceşte în secretele lumii supranaturale numai pentru a se regăsi într-un pericol cu mult mai mare decât înainte. După petrecerea de majorat a Bellei, Edward (Robert Pattinson) şi familia sa părăsesc oraşul, în dorinţa de a o proteja pe Bella de pericolele iminente ale lumii lor. Dorinţa arzătoare de a fi cu el o face să se expună unor pericole din ce în ce mai mari. Inima ei pare să se deschidă relaţiei cu Jacob (Taylor Lauthner), prietenul ei din copilărie şi membru al misteriosului clan Quileute. Dincolo de graniţele timpului şi ale lumii pe care o cunoaştem, Bella şi Edward sunt capabili să îşi sacrifice viaţa pentru a-şi salva povestea de iubire în faţa nemiloasei familii Volturi, cea care face legea printre vampiri şi care nu se dă în lături de la nimic pentru a menţine secretă existenţa vampirilor. Film premiat de patru ori Teen Choice Award şi la MTV Movie Award.

.

9. Frumoasa şi bestia, duminică, Antena 1, 20.15

Frumoasa (voce: Paige O’Hara) este o fată nemulţumită de viaţa dintr-un orăşel de provincie din Franţa, care încearcă să respingă dovezile de afecţiune ale îngâmfatului Gaston . Bestia (Robby Benson) este un prinţ transformat într-un animal fioros printr-o vrajă pentru că nu putea să iubească. Destinele celor doi se întâlnesc. Pentru a rupe vraja, Bestia trebuie să câştige dragostea fetei, altfel riscă să rămână aşa pentru totdeauna. Pelicula animată a primit două premii Oscar şi încă o nominalizare.

.

10. Grease, duminică, Acasă, 20.30

Muzical celebru, cu mare succes de casă, care a fost transpus pe marele ecran după ce a fãcut furori pe Broadway. Povestea urmăreşte aventurile unui grup de liceeni din anii ‘50. în timpul verii, Danny (John Travolta) şi Sandy (Olivia Newton-John) trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, dar, o dată cu întoarcerea la şcoală, lucrurile se schimbă. Danny este liderul găştii T-Birds, în timp ce Sandy îşi petrece timpul cu prietenele ei din Pink Ladies şi se pare că cei doi nu mai au nimic în comun. Nominalizare la Oscar pentru cântecul „Hopelessly Devoted to You”.

.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton