Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale

După „Candice Renoir”, actrița Cécile Bois va fi vedeta noului serial „Addict”

de Mioara Tronaru,

Canal francez de televiziune TF1 a anunțat că Cécile Bois (50 de ani), care a fost vreme de zece sezoane Candice Renoir în serialul cu același nume, va avea rolul principal în noua producție „Addict”, ale cărei filmări sunt pe cale să înceapă, scrie AlloCiné.

Pe 21 ianuarie, s-a terminat în Franța difuzarea celui de-al nouălea sezon din „Candice Renoir”, lăsând fanii cu sufletul la gură. Mai multe personaje sunt amenințate cu arma și două gloanțe sunt trase, dar toată lumea trebuie să aștepte următorul sezon (care a fost deja filmat) pentru a afla ce s-a întâmplat.

Sezonul al zecelea și ultimul din „Candice Renoir” este așteptat pe micile ecrane franceze în această primăvară, la o dată care nu a fost încă stabilită.

În România, serialul este poate fi văzut pe AXN, care difuzează din 1 februarie sezonul al patrulea.

Ce-a mai făcut Cécile Bois

CECILE BOIS

Actrița joacă din 2013 în serialul „Candice Renoir”, dar printre sezoanele acestuia, și-a mai făcut timp și pentru alte roluri.

A jucat în trei filme de televiziune: „Richelieu: La pourpre et le sang” (2014), „Up Against the World” (2015) și „The Infiltrator” (2019). A avut câteva apariții episodice în două seriale: „Meurtres à…” și „Tu vivras ma fille”.

Și a deținut rolul principal în miniseria „Gloria” (2021), în care interpretează o mamă cu trei copii al cărei soț pleacă într-o dimineață, ca de obicei, la muncă și nu se mai întoarce. Serialul a fost un succes pe plan local și confirmat încă o dată talentul actriței.

Ce se știe despre „Addict”

„Addict” va avea 6 episoade, de câte 52 de minute, și va fi regizat de Didier Le Pêcheur, care a participat și la scenariu alături de Delphine Labouret și Gilles Daniel.

Povestea este una sumbră. Elodie (Cécile Bois) și Yvan (Medi Sadoun) se mută într-o casă cu grădină, dintr-un cartier nou. Este un moment important pentru cei doi, care au nevoie de un nou început pentru căsătoria lor, dar și de o oază de liniște și echilibru pentru cei doi adolescenți: Achille, un băiat foarte inteligent, și Chloé, o fetiță cam delicată.

Din fericire, cei patru fac cunoștință aici cu Bruno (Sagamore Stévenin), vecinul simpatic și de ajutor, care are grijă de toți. O surpriză cu adevărat plăcută pentru familia lor în care lucruile începuseră să scârțâie din toate balamalele. Dar încet-încet, Bruno începe să devină suspect.

Devine din ce în ce mai apropiat față de Elodie și Chloé, iar femeia ajunge la p relație pasională cu vecinul cel de ajutor.

Filmările pentru „Addict” vor începe pe 7 februarie.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te