Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Cel mai nou proiect al lui Hugh Laurie este o ecranizare după Agatha Christie

de Redactia Tvmania

 

Miniseria va fi difuzată în America de Nord de către BritBox, platforma care difuzează producții BBC și ITV în Marea Britanie, Statele Unite, Canada și Australia, intenționând să se extindă și în Africa de Sud. Miniseria „Why Didn’t They Ask Evans?” reprezintă cea mai ambițioasă producție BBC și ITV difuzată vreodată în Statele Unite, iar în spatele proiectului se află prestigioasa companie Mammoth Screen. Aceasta a ecranizat recent, cu succes, alte două celebre romane ale scriitoarei: „Ucigașul ABC”, cu John Malkovich în rolul lui Hercule Poirot, și „Zece negri mititei”, cu Charles Dance, Sam Neill, Miranda Richardson, Toby Stephens, Aidan Turner și Noah Taylor în rolurile principale.

Miniseria „Why Didn’t They Ask Evans?” va avea premiera în 2022. Endeavour Content o va distribui în afara Marii Britanii, Irlandei și Americii. BritBox a încheiat anul trecut un contract cu moștenitorii Agathei Christie pentru a difuza „cea mai completă” colecție de adaptări ale scriitoarei în America de Nord.

Actorul Hugh Laurie spune că e îndrăgostit de romanul „Why Didn’t They Ask Evans?” încă din copilărie. Cartea Agathei Christie, publicată în 1934, urmărește povestea lui Bobby Jones și a lui Lady Frances Derwent, care descoperă, în timpul unei partide de golf, un muribund căzut de pe stânci. Cu ultima suflare, acesta rostește misterioasele cuvinte „Why Didn’t They Ask Evans?”, ceea ce îi determină pe Jones și pe prietena lui să înceapă o anchetă pe cont propriu pentru a le descifra înțelesul. Pe parcurs, cei doi descoperă secrete teribile și ajung ei înșiși în pericol.

Hugh Laurie debutează în rolul de regizor și scenarist

Nu se știe încă dacă Hugh Laurie va avea și un rol în noua producție, deși acesta a dat de înțeles că i-ar plăcea să apară și în fața camerei. Deocamdată este limpede că actorul s-a implicat total în această ecranizare, care reprezintă prima sa producție în calitate de regizor și scenarist.

„Când am citit romanul și i-am înțeles misterul și frumusețea, m-am înfiorat. De atunci, m-am îndrăgostit de-a dreptul de personaje și sunt onorat că am șansa de le spune povestea. Mă voi dedica ei total”, a mai spus el.

Emily Powers, conducătoarea BritBox pentru America de Nord, a declarat: „Scenariul lui Hugh Laurie omagiază romanul Agathei Christie, adăugându-i în același timp un spirit nou, umor și creativitate, care vor atrage toate categoriile de public”.

Romanul „Why Didn’t They Ask Evans?” a mai fost ecranizat până acum de două ori. Întâia oară a ajuns pe micul ecran în format de serial, în 1980, cu John Gielgud în rolul reverendului Jones și Francesca Annis în rolul lui Lady Frances Derwent, alături de care au mai jucat cunoscuții Eric Porter, Joan Hickson, Bernard Miles și Lynda La Plante.

A doua ecranizare face parte din celebra serie „Marple”, difuzată de Granada Television între 2004 și 2013, cu Julia McKenzie în rolul titular. În producția care ecraniza romanul „Why Didn’t They Ask Evans?”, Miss Marple era în vizită la prietena ei, Marjorie Attfield, și afla că fiul acesteia, Bobby (Sean Biggerstaff), a descoperit un bărbat căzut de pe o stâncă și i-a auzit ultimele cuvinte: „Why Didn’t They Ask Evans?”. El și prietena lui, Frankie Derwent (Georgia Tennant), începeau o anchetă pornind de la acest fapt.  

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te