Modifica setarile cookie
Homepage  / Advertorial

Cele mai populare 3 rezoluții pentru anul 2022

de Redactia Tvmania

Rezoluțiile sau obiectivele de la început de an sunt o practică tot mai populară, întrucât acestea sunt de un real ajutor când îți dorești să faci anumite schimbări în viața ta. În general, aceste obiective pot fi foarte ușor de atins dacă îți stabilești așteptări realiste și urmezi anumiți pași. 

Atunci când îți stabilești rezoluțiile pentru anul 2022, trebuie să ții cont de anumiți factori și de nevoile pe care le ai în prezent, cum ar fi: situația financiară, starea de sănătate, calitatea relațiilor etc. Așadar, iată care sunt cele mai populare rezoluții pentru acest an, din care le poți alege pe cele care rezonează cu situația ta, dar și câteva trucuri care te vor ajuta să îți îndeplinești toate obiectivele:

  1. Cum să fii o persoană mai organizată

Un spațiu încărcat cu lucruri mărunte, care nu au un loc al lor, poate contribui la un nivel de stres mai mare, la o stimă de sine scăzută, poate crește gradul de irascibilitate și poate scădea productivitatea. Cum să devii o persoană mai organizată se află pe multe liste cu obiective de atins în anul 2022, iar pentru a reuși să obții rezultatele dorite trebuie mai întâi să scapi de toate acele lucruri care nu îți mai sunt utile, cum ar fi: cărți vechi pe care le-ai citit deja, aparate electronice sau electrocasnice pe care nu le mai folosești, hainele pe care nu le mai porți ori care nu îți mai vin, obiectele de decor foarte vechi și pline de praf etc. 

Pentru început, ai nevoie de o agendă sau un jurnal în care să îți notezi cât mai detaliat și organizat modul în care dorești să îți atingi țelul. Pasul următor este să îți planifici activitățile zilnice și să adaugi și timpul pe care îl vei aloca organizării camerelor și spațiilor de depozitare. Deși poate părea copleșitor la început, după ce vei fi scăpat de toate lucrurile care nu îți mai sunt utile, vei putea păstra curățenia pentru mai mult timp și deja îți vei fi format comportamentul de a fi o persoană mai organizată.

  1. Planificarea bugetului și realizarea unui cont de economii

Rezoluțiile stabilite pentru noul an eșuează din cauză că, de cele mai multe ori este dificil să schimbi un anumit comportament învățat pe parcursul mai multor ani. Pentru a putea face economii, este necesar ca, atât gândirea, cât și comportamentul tău privind cheluielile și veniturile să fie ajustate. Disciplina privind cheltuielile, dar și planificarea bugetului și folosirea unei liste de cumpărături îți pot fi de un real ajutor atunci când vrei să pui o sumă de bani deoparte în fiecare lună. 

Îți poți crește economiile prin vânzarea acelor lucruri menționate mai sus, care nu îți mai sunt de folos, în situația în care acestea sunt într-o stare bună. De exemplu, dacă ai cărți de vânzare, poți apela la serviciile unui anticariat care cumpără cărți, astfel că suma primită poate fi adăugată, fie la economiile tale, fie o poți folosi pentru alte nevoi presante pe care le ai. 

  1. Adoptarea unui stil de viață mai sănătos

Sănătatea minții și a corpului sunt subiecte întâlnite tot mai des, astfel că acestea se regăsesc și pe listele cu rezoluții anuale. Fie că vrei să faci mișcare în fiecare zi, ori dorești să îți schimbi regimul alimentar, trebuie să știi că aceste schimbări se fac treptat. Înainte de a te apuca să pui în practică aceste schimbări, îți recomandăm să faci anumite exerciții de voință și să pui pe hârtie toți pașii pe care vrei să îi urmezi pentru  a avea un stil de viață mai sănătos. Una dintre metodele care te pot ajuta să îți atingi obiectivul este să planifici în scris programul tău zilnic, dar și să introduci elemente care să te ajute să reduci stresul, cum ar fi meditația. Povocările cele mai mari în schimbarea unor comportamente sunt, în general, schimbările pe care trebuie să le faci în privința gândirii, așadar, ia și acest lucru în calcul. 

Rezoluțiile pentru anul ce tocmai a început te pot motiva atunci când ai definit clar pașii pe care îi ai de urmat și când ai stabilit un plan prin care să ajungi la rezultatul dorit. Să îți stabilești anumite obiective pe care să le îndeplinești, te va ajuta să evoluezi personal și profesional, însă va contribui și la dezvoltarea unor relații mai autentice cu persoanele din jurul tău.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te