Homepage  / Nu rata!

Cele mai trăsnite clauze de divorţ

Cele mai trăsnite clauze de divorţ

de Redactia Tvmania

De foarte puţine ori, divorţul e o „afacere” plăcută şi ieftină. Deşi iniţial susţin că despărţirea e pe cale amiabilă, „beligeranţii” ajung să se certe pe bani, pe case, pe nume, pe animalele de companie şi câte şi mai câte. Iată o listă, întocmită de americanii de la „Mental Floss”, a celor mai ciudate clauze trecute în actele de divorţ.

1. Album de despărţire

Câştigător a două premii Grammy, cântăreţul american Marvin Gaye a fost plasat, în 2008, de către revista „Rolling Stone” pe locul 6 în topul celor mai mari cântăreţi ai tuturor timpurilor. Artist de calibru mare, Marvin Gaye nu a fost prea priceput la bani: a cheltuit în neştire şi rareori a fost în stare să-şi achite datoriile. Aşa că a avut mari probleme financiare când a divorţat, în 1977, de soţia lui Anna Gordy. Pentru a rezolva problema banilor, avocatul fostei neveste a trecut o clauză în înţelegerea de divorţ prin care stipula că artistul va scoate un nou album, iar toate veniturile realizate din acesta vor merge la fosta nevastă. „Here, My Dear” – creaţia rezultată din divorţ – a avut succes la critici, dar nu şi la fani.

.

2. Porecla-i a mea!

Actorului David Hasselhoff i-a plăcut băutura, aşa că nu e de mirare că a ajuns la divorţ. Fosta soţie, actriţa Pamela Bach – cu care s-a căsătorit în 1989 şi de care a divorţat în 2006 – a cerut un ordin de restricţie. S-au certat, s-au făcut reciproc de râs, însă în 2008 au ajuns la un acord în privinţa bunurilor. Ce a cerut el? Să aibă proprietate deplină şi exclusivă asupra poreclei “Hoff” şi a jocului de cuvinte “Don’t Hassle the Hoff” (“Nu-l certa pe Hoff!”).

.

.

.

3. Cu mâna pe 5000 de Biblii!

Când Conrad Hilton, deţinător al lanţului de hoteluri, s-a căsătorit cu actriţa de origine ungară Zsa Zsa Gabor, în 1942, nu mulţi au dat şanse căsniciei lor. Aveau dreptate, căci după patru ani, actriţa s-a plictist de soţul ei (cel de-al doilea din nouă câţi a avut) şi a început o relaţie cu fiul vitreg. Au divorţat în 1947, ea primind 275.000 de dolari şi 5000 de Biblii.  “Conrad Hilton a fost foarte generos în înţelegerea de divorţ”, a râs ea.

.

.

.

.

.

 

4. Şi banii merg la…

În 1980, actorul Peter Sellers era în plin proces de divorţ cu cea de-a patra sa nevastă, actriţa Lynne Frederick, când a avut un atac de cord fatal. Avea 54 de ani. Din nefericire pentru cei trei copii ai lui Sellers din căsniciile anterioare, actorul nu-şi schimbase testamentul, iar divorţul nu a fost finalizat. Nevasta repudiată a moştenit 7.3 milioane de dolari şi drepturile asupra muncii lui, în timp ce copiii doar 1.213 dolari de fiecare. Lynne Frederick s-a măritat după şase luni cu jurnalistul David Frost.

.

5. Stai pe-aproape!

Cunoscutul scriitor belgian Georges Simenon – cel care l-a creat pe detectivul Maigret – a divorţat în 1949 de soţia lui Tigy, cu care fusese căsătorit din 1923. Motivul? Relaţia lui cu menajera şi bucătăreasa familiei Henriette Liberge, care a continuat timp de câteva decenii. Fosta soţie a primit o rentă uriaşă (comparabilă cu a unui director de top în 1950) însă a fost nevoită ca locuiască la mai puţin de 10km, aşa încât Simenon să-şi poată vedea oricând copii.

.

.

.

.

.

.

6. Un Nobel la bătaie

Laureatul Premiului Nobel pentru economie din 1995, americanul Robert Lucas, a dat o lecţie de viaţă tuturor pretendenţilor la premiu. În 1988, Lucas a divorţat de soţia lui Rita, iar înţelegerea de divorţ prevedea că va împărţi banii cu aceasta dacă va câştiga Nobelul în următorii 7 ani. În 1995, chiar la limita celor 7 ani, specialistul în macroeconomie a luat premiul Nobel. Nu ştim dacă s-a consolat aflând că toţi banii pe care i-a câştigat Einstein în 1921, din Nobelul său, au ajuns la fosta nevastă a fizicianului, Mileva!

.

.

.

.

.

.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton