Homepage  / Filme Online

Celebra comedie romantică „Asiatici bogați și nebuni” va avea un spin off

Celebra comedie romantică „Asiatici bogați și nebuni” va avea un spin off

de Mioara Tronaru,

Comedia romantică regizată de John Chu, „Asiatici bogați și nebuni” / „Crazy Rich Asians” (2018), care arăta cu umor viața luxuriantă a unor familii asiatice care se pregăteau de nuntă, va avea un spin off în centrul căruia se vor afla personajele jucate de Gemma Chan și Harry Shum Jr. în filmul original, scrie townandcountrymag.com.

Au trecut deja câțiva ani de când s-a anunțat că succesul „Crazy Rich Asians” (disponibil pe Netflix), ecranizare a romanului omonim al lui Kevin Kwan, va avea o continuare. Inițial, a fost vorba despre o continuare intitulată „China Rich Girlfriend”, inspirată tot de un roman al lui Kevin Kwan, care se află deja în proiect. Deadline a anunțat însă recent că se află în lucru și un alt film derivat din universul „Crazy Rich Asians”.

Deși acest proiect se află într-o fază incipientă, publicația a scris deja că noul film se va concentra pe personajul lui Astrid Young Teo (jucată de Gemma Chan în filmul din 2018) și pe povestea ei de dragoste cu Charlie Wu (jucat de Harry Shum Jr.). Încă nu se știe dacă cei doi noi eroi principali vor fi interpretați de aceiași actori sau povestea va avea nume noi pe generic.

Scenariul noului film va fi scris de Jason Kim, producătorul și scenaristul nominalizat la Emmy al serialului „Barry” (disponibil pe HBO Max). Tot Deadline a scris că „Jason Kim a prezentat un rezumat senzațional al acestei noi povești de dragoste în fața celor de la Warner Bros., care au fost copleșiți de proiect”.

Totuși, încă nu au fost dezvăluite detalii despre noua poveste, nici despre posibilitatea ca aceasta să se contopească în vreun fel cu acțiunea din cartea „China Rich Girlfriend”, a lui Kevin Kwan, a doua din trilogia „Crazy Rich Asians”.

Evident, nu există încă date de lansare sau detalii despre distribuție, dar în mod cert vom auzi în curând noutăți despre acest univers excentric și colorat, îmbrățișat cu entuziasm de public.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton