Homepage  / Cinema

Celebrul regizor Christopher Nolan pregătește un film despre Julius Robert Oppenheimer și dezvoltarea bombei atomice

Celebrul regizor Christopher Nolan pregătește un film despre Julius Robert Oppenheimer și dezvoltarea bombei atomice

de Andreea Hentea,

La fel cum a procedat în binecunoscutul său film „Dunkirk” (2017), marele cineast Christopher Nolan se va opri, se pare, în noul său film asupra unui moment esențial din al Doilea Război Mondial, informează deadline.com.

Deocamdată nu există nimic concretizat, dar publicația Deadline a scris că regizorul Christopher Nolan și reprezentanții săi ar fi în discuții cu mai multe studiouri importante pentru viitorul său film, despre ilustrul fizician J. Robert Oppenheimer și rolul său în dezvoltarea bombei atomice în al Doilea Război Mondial.

Deși filmele lui Christopher Nolan au fost legate mereu de numele studiourilor Warner Bros., o asemenea mișcare din partea cineastului ar putea fi legată de decizia Warner Media legată de lansările duble în cinema și pe platformele de streaming. Un susținător înfocat al lansării filmelor exclusiv la cinema, Christopher Nolan este furios pe aceste lansări hibrid.

Se clatină o colaborare tradițională?

E adevărat, studiourile Warner Bros au urmat întocmai directivele lui Nolan în privința lansării celui mai recent film al său, „Tenet” (2020), chiar dacă încasările filmului au avut de suferit din cauza pandemiei, ale cărei efecte erau încă resimțite în august 2020. Cinefilii nu erau gata să se întoarcă în masă în cinematografe în acel moment. Filmul a încasat, totuși, peste 363 de milioane de dolari, cea mai mare sumă obținută de un film la nivel global de la izbucnirea pandemiei, în afară de blockbustere ca „Furios și iute 9” / „Fast and Furious 9”, „Godzilla Vs. Kong și „Văduva neagră” / „Black Widow”.

Deși Christopher Nolan și soția lui, producătoarea Emma Thomas, nu aveau un contract oficial cu studiourile, loialitatea lor față de studiourile Warner Bros. era totală, ca și în cazul lui Clint Eastwood. Colaborarea lor la filme precum „Batman – Începuturi” / „Batman Begins” (2005), „Prestigiul” / „The Prestige” (2006), „Cavalerul negru” (2008), „Inception” (2010), „Cavalerul negru: Legenda renaște” / „The Dark Knight Rises” (2012),„Interstellar: Călătorind prin univers” / „Interstellar” (2014), sau „Dunkirk” (2017) a dus la încasări de ordinul miliardelor de dolari.

Despre o eventuală distribuție a viitorului film despre Oppenheimer nu se știe absolut nimic, deși unele voci spun că excelentul Cillian Murphy, care a colaborat cu Christopher Nolan la două filme din trilogia „Cavalerul negru” și la „Dunkirk”, ar putea fi implicat în acest nou proiect care se anunță, categoric, de anvergură.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton