Homepage  / Știri

Cesar Millan îi plăteşte bani buni fostei

Cesar Millan îi plăteşte bani buni fostei

de Redactia Tvmania

Starul emisiunii “Cesar şi câinii” de pe National Geographic îi va plăti soţiei sale din ultimii 16 ani, Ilusión, de care a divorţat recent, rotunda sumă de 400 de mii de dolari, relatează Daily Mail.

De asemenea, dresorul de origine mexicană îi mai datorează acesteia câte 23 de mii de dolari pe lună pentru pensia alimentară, plus 10 mii lunar pentru cei doi copii.

Pe de altă parte, Millan (42 de ani) pare să-şi permită consistentele cheltuieli, întrucât tabloidul englez a aflat că e recompensat cu frumuşica sumă de 170 de mii de dolari pe lună.

În schimbul sumelor sus-menţionate, Cesar va primi un lucru foarte important: tăcerea fostei soţii.

Se pare că în documentele legale, obţinute de site-ul american TMZ, ea a fost de acord să păstreze orice “informaţie intimă, personală şi/sau privată despre cealaltă parte sub tăcere, inclusiv detalii despre relaţiile lor sexuale”.

Natura acestor misterioase informaţii asupra cărora Cesar vrea să păstreze tăcerea e încă necunoscută.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton