Homepage  / Vedete

Chandra Bahadur Dangi, cel mai mic om din lume, vine astăzi, „La Măruță”

Chandra Bahadur Dangi, cel mai mic om din lume, vine astăzi, „La Măruță”

de Redactia Tvmania

Ediţia de astăzi a emisiunii „La Măruţă” îl va avea în platou pe Chandra Bahadur Dangi, cel mai mic om din lume, care va povesti întâmplări interesante din viaţa lui şi cum a reuşit să se integreze în societate având în vedere statura sa.

Cătălin Măruţă

Chandra s-a născut pe 30 noiembrie 1939 în Nepal şi este cel mai scund om din istorie, măsurând doar 0.546 metri. A doborât recordul mondial deţinut de Gul Mohammed între anii 1957 şi 1997 şi a ajuns în atenţia media după ce un pădurar l-a remarcat în satul său, toţi membrii familiei sale având înălţimi normale.

A fost decorat cu titlul de cel mai scund adult din lume şi, ulterior, a fost înscris în Cartea recordurilor.

Tot săptămâna aceasta, Mihai Chiţu va fi prezent în platoul emisiunii pentru a discuta despre problemele sale conjugale, dar şi pentru a lămuri zvonurile apărute în presă despre divorţul de soţia sa.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton