„Au stat câteva săptămâni despărțiți, dar în cele din urmă au decis că le pasă unul de celălalt. Ei sunt foarte fericiți să fie din nou împreună”, a declarat sursa.
În plus, aceeași sursă a mai spus și că relația dintre ei este tot mai solidă, dovadă că Jessie a fost acasă la Channing săptămâna trecută. „Jessie a stat la Channing acasă. Ei sunt foarte entuziasmați unul în jurul celuilalt.”
Se pare că timpul petrecut departe unul de celălalt i-a ajutat să își dea seama că ar mai trebui să acorde o șansă relației lor.
În luna septembrie, cei doi păreau extrem de îndrăgostiți, iar drept dovadă a stat melodia cântată de Jessie J pentru Channing în cadrul unui concert în West Hollywood. În decembrie, Channing Tatum și Jessie J au decis să se despartă, după o relație de un an, însă decizia lor era luată cu aproape o lună înainte, conform unui surse.
Channing și fosta lui soție, Jenna Dewan, au finalizat divorțul în noiembrie 2019. Cei doi au împreună o fiică, Everly.