Homepage  / Cinema

„Charleston” va avea premiera națională la TIFF 2018. Filmul intră din 8 iunie în cinematografe

„Charleston” va avea premiera națională la TIFF 2018. Filmul intră din 8 iunie în cinematografe

de Redactia Tvmania

„Charleston”, debutul în lungmetraj al lui Andrei Creţulescu, va fi prezentat în premieră în România în cadrul competiției oficiale a Festivalului Internațional de Film Transilvania, ediția 17, 2018.

Proiecția de gală va avea loc joi, 31 mai, ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților, în prezența echipei.

Premiera în competiția de la TIFF înseamnă cam tot ce mi-am dorit pentru acest prim film. Și mi se pare încă și mai onorant ca celălalt titlu românesc din competiție să fie semnat de Adina Pintilie, o cineastă pe care o admir și-o prețuiesc de foarte mulți ani”, spune regizorul Andrei Crețulescu.

În luna aprilie, „Charleston” a avut noi proiecții sold-out, la Istanbul, Viena, Londra, Moscova, Jeonju și Montevideo, unde a primit un premiu special din partea juriului FIPRESCI, iar în mai a fost prezentat de ICR Varșovia în cadrul Festivalului Culturii Române de la Cracovia. Pe 7 iunie, „Charleston” va fi prezentat la Iași, în cadrul omagiului Victor Rebengiuc din Serile Filmului Românesc, iar din data de 8 iunie filmul va putea fi văzut în cinematografele din toată țara.

„Charleston” e povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, „format” din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi, un love-story neconvențional cu parfum retro, un cocktail pop condimentat cu umor negru, emoție, un soundtrack eclectic și chiar un intermezzo dansant.

Din distribuția filmului fac parte Șerban Pavlu, Radu Iacoban, Ana Ciontea, Victor Rebengiuc, Ana Ularu, Dorian Boguță, Gabriela Popescu, Adrian Titieni, Andreea Vasile, Gavril Pătru, Gheorghe Ifrim, Lucian Ifrim, Sergiu Costache, Claudiu Dumitru, Letiția Vlădescu, Vlad Galer și Alina Berzunțeanu.

„Charleston” este o producție româno-franceză între ICON Production și Les Films du Tambour, realizată în coproducție cu .Mille et Une. Films și Wag Prod, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, The Group, Publicis Groupe, Region Bretagne, Rennes Metropole, în asociere cu Kinosseur, Wearebasca, Digital Cube și cu participarea HBO Europe. Producătorii filmului sunt Velvet Moraru, Marie Legrand, Rani Massalha și Andrei Crețulescu. Agentul internațional de vînzări al filmului este compania franceză Versatile. Promovarea media este asigurată de compania Rollercoaster PR.

„Charleston” a avut premiera mondială în competiția oficială a Festivalului de Film de la Locarno 2017. Filmul este distribuit în România și Moldova de Kinosseur.

Trailerul oficial al filmului poate fi vizionat aici:

https://www.youtube.com/watch?v=SCnRaIWRIyE

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton