Rudele lui Chris Guerra intenţionau să organizeze o strângere de fonduri pe 11 ianuarie, iar Charlie Sheen le-a dat suma de bani de care aveau nevoie pentru înmormântare.
„Un accident tragic precum acesta şterge linia dintre fotograf şi subiectul său. Este un moment de neuitat, care ar trebui să ne facă mai umani şi să prevenim aceste accidente în viitor.
Ca părinţi, nu ar trebui să ne îngropăm copii. Condoleanţele mele familiei”, şi-a justificat Charlie Sheen (47 de ani) gestul.
Chris Guerra traversa o stradă aglomerată din Los Angeles când şi-a pierdut viaţa. El încerca să fotografieze maşina lui Justin Bieber. În mod paradoxal, cântăreţul nici nu se afla în vehiculul cu pricina, ci îl împrumutase unor prieteni.