Primele semne ale divorţului au apărut când Sheen a fost acuzat că şi-a atacat soţia în ziua de Crăciun, lucru pentru care va sta în închisoare în acest an.
Se pare că cei doi, care au gemeni împreună, au încercat să îşi repare relaţia.
De asemenea, se zvoneşte că Brooke s-a internat din nou într-o clinică de reabilitare pentru dependenţi de droguri. Ea ar intenţiona să petreacă 30 de zile într-un centru specializat, potrivit unor surse citate de dailymail.
Actele de divorţ care au ajuns în mâna unor reporteri ai site-ului TMZ relevă că Mueller, în vârstă de 32 de ani, va primi lunar suma de 55.000 de dolari ca pensie alimentară pentru Bob şi Max, gemenii în vârstă de un an.
Brooke Mueller va primi custodia copiilor, iar Sheen va avea voie să îi ia în weekenduri. Charlie Sheen mai are două fete cu fosta lui soţie, Denise Richards, iar documentele spun clar că pensia alimentară plătită pentru gemeni nu va fi mai mică decât cea pe care o plătşte pentru copii din prima căsnicie.
Cel de-al cincilea copil al „Formidabilului”, este o fiică rezultată dintr-o relaţie avută cu Paula Profitt, o fostă colegă de liceu.
Actele de divorţ dintre Sheen şi Mueller specifică faptul că niciunul dintre cei doi nu are voie să divulge informaţii despre aventurile lui Charlie şi nici despre dependenţa de droguri.
De parcă toate acestea nu ar fi fost suficiente, lui Sheen i-a fost furată una dintre maşini care ulterior a fost găsită în fundul unei prăpastii, pentru a doua oară în ultimele cinci luni.
Poliţia spune că maşina a fost furată din faţa casei lui Sheen şi aruncată de pe stâncile care mărginesc Mulholland Drive.