Pentru că a câștigat battle-ul anterior, chef Bontea a fost cel care a beneficiat de privilegiul de a-și alege ingredientul și de a le împărți pe celelalte două colegilor din celelalte echipe. Pentru el a păstrat cartoful și a oferit foietajul lui chef Dumitrescu, iar pastele lui chef Scărlătescu. “De aia și-a oprit cartoful, pentru că a câștigat data trecută cu o musaca”, a găsit o explicație chef Florin Dumitrescu.
În cele 75 de minute puse la dispoziție, cele trei echipe au avut de pregătit câte un fel de mâncare în straturi. Galbenii lui chef Scărlătescu au făcut lasagna, albaștrii lui chef Bontea au ales musacaua, pe când roșii lui chef Dumitrescu au riscat și au mers pe desert, pregătind un millefeuille cu cremă de mascarpone și vanilie.
“Azi îi spargem, îi rupem! Azi sută la sută câștigăm!”, spuneau, la începutul probei, bucătarii din echipa roșie. Și au avut dreptate, căci invitații speciali ai ediției, piloții de raliu care au jurizat cele trei preparate au considerat desertul ca fiind cel mai pe gustul lor. A fost cel de-al treilea battle câștigat de Florin Dumitrescu în actualul sezon.
“Azi a fost o tensiune foarte ciudată în platou, cam mare. Se vede că ne apropiem de finală. Azi am luptat „până la sânge”. Echipa mea a început să se cunoască foarte bine și mi-a plăcut că oamenii au avut încredere în ei”, a spus, câștigătorul serii, chef Florin Dumitrescu.
„Sunt supărat, pentru că n-am fost inspirați și concentrați și pentru că nu am fost în stare să fructificăm avantajul pe care l-am avut. Am încercat doar să-i încurcăm pe alții, nu ne-am gândit la ce trebuie să facem noi și s-a întors totul împotriva noastră”, a declarat, la finalul probei, chef Bontea.
Duelul serii a adus din nou în fața bancului de lucru echipele galbenă și albastră, pe o temă… gratinată, căci fiecare concurent a trebuit să gătească în doar 60 de minute ceva gratinat. Termenul “gratinat” le-a creat probleme concurenților, mulți dintre ei neștiind exact ce presupune acesta. Astfel, la finalul probei, în destule farfurii nu a existat gratinul.
Concurentul care a întrunit cel mai mic punctaj acordat de chefi, în urma căruia a fost eliminat din concurs, a fost Marian Rusu, din echipa galbenă. “Simt că am pierdut doar pe mâna mea. Am fost prea ambițios… Mă bucur însă că am cunoscut aici oameni frumoși. Le urez succes celorlalți concurenți, iar cel mai bun să câștige”, a spus Marian, cu lacrimi în ochi. Acesta este primul concurent pe care chef Scărlătescu îl pierde în etapa battle-urilor.
“Îmi pare rău că cel care trebuie să plece e din echipa galbenă. Îmi pare rău că nu și-a depășit condiția, să facă ceva bun de mâncare”, e de părere chef Scărlătescu.
Lupta culinară continuă în seara aceasta, de la ora 20:00, la Antena 1, cu cea de-a șasea confruntare pe echipe la „Chefi la cuțite”, confruntare din care tensiunea, emoțiile și izbucnirile nu vor lipsi de la bancul de lucru.