Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Chef Cătălin Scărlătescu pleacă într-un turneu culinar

de Redactia Tvmania

Pentru că întotdeauna a fost de părere că mâncarea apropie oamenii, chef Cătălin Scărlătescu și-a propus ca în prima parte anului să ajungă în cât mai multe orașe din țară pentru a le găti celor care vor să-i guste preparatele. „Chef’s Table este un concept la care mă gândesc de multă vreme, de când am tot călătorit prin țară în căutare de rețete. Am observat că românii sunt din ce în ce mai deschiși la experiențe culinare cât mai variate, astfel că mi-am propus ca începând de anul acesta să organizez, cât de des pot, tot felul de seri, în diverse orașe, la care voi găti personal un meniu de degustare”, spune chef Scărlătescu.

Mai multe orașe, mai multe meniuri, pentru că renumitul bucătar vrea să se joace cu cât mai multe ingrediente. „Startul îl voi da miercurea aceasta, pe 27 ianuarie, când voi găti ceva cu totul și cu totul special, la un cunoscut restaurant din București. Apoi, pe 29 ianuarie voi merge la Timișoara, iar pe 19 martie la Constanța. La malul mării, de exemplu, voi pregăti un meniu bazat pe pește și fructe de mare. Îmi doresc să ajung până la vară în cele mai importante orașe ale țării și să-i răsfăț pe localnici cu meniuri pe care să le țină minte toată viața. Aceste evenimente vor avea loc sub numele de Chef’s Table, un concept semnat de mine, care sper să devină tradiție”, mai spune acesta. Meniul fiecărei seri va fi format din 5 feluri, dintre care un desert, și îi va plimba pe cei care îl vor gusta prin toate combinațiile rare ale gastronimiei. Materia primă va fi variată și de prin toate locurile lumii, de la scoici din Marea Neagră, homar din Norvegia, vită din America sau pui livrați la prima oră din Franța. Pe lângă acestea, în farfurii se vor regăsi diverse garnituri, iar clienții îl vor putea întreba pe Chef Scărlătescu personal care e povestea meniului din fața lor.

Chef Scărlătescu va lua o pauză doar pe durata filmărilor pentru noul show de la Antena 1, „Game of Chefs”, care va debuta în această primăvară.

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te