Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Chef Florin Dumitrescu: Care este meniul ideal pentru duminica de Florii

Chef Florin Dumitrescu: Care este meniul ideal pentru duminica de Florii

de Redactia Tvmania

În duminica de Florii, chef Florin Dumitrescu este invitatul Florentinei Fântânaru într-o ediţie de sărbătoare a emisiunii “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars.

Cei doi sărbătoriţi ai zilei vor vorbi despre ce însemna duminica dinaintea Paştelui în copilărie, dar şi cum petrec acum această sărbătoare, iar Chef Florin le va împărtăşi telespectatorilor câteva trucuri pentru prepararea peştelui, dar şi un meniu văzut de el pentru această sărbătoare.

Încă de mic, chef Florin mergea des la biserică, împreună cu bunica sa, ba chiar la un moment dat a dormit o noapte întreagă pe covor, în biserică, înainte de Paşte:

“Îmi amintesc că am mers cu bunica mea şi am făcut curat, erau mai multe femei în vârsta cu nepoţii, era biserica plină de copii, am măturat, am şters praful, am spălat pe jos, am aranjat grădina. La un moment dat, deja fiind foarte târziu şi deşi stăteam aproape de biserică, nu ştiu cum s-a întâmplat de am dormit acolo peste noapte. Toţi copiii, ne-am aşezat frumos pe covor, ne-am invelit cu pături aduse de acasă şi am dormit acolo!”, va povesti juratul de la “Chefi la cuţite”.

Şi pentru că de Florii este dezlegare la peşte, chef Florin va povesti la “Dincolo de aparenţe” şi cum ar arăta pentru el meniul ideal în această duminică:

“Aş mânca guvizi prăjiţi în mălai cu pesmet, cu un mujdei de usturoi, plin cu verdeaţă, iar mămăliga aş face-o de vineri şi aş lăsa-o sub un prosop, să se usuce”, îi va mărturisi chef Florin Florentinei, fiind convins că acest meniu ar avea succes indiferent de invitaţii de la masă: “cred că oricare dintre oamenii care apar în top 500 milionari din România a avut un moment în viaţa lui când a mâncat mămăligă veche!”, va mai completa acesta.

Ce alimente lipsesc cu desăvârşire din casa lui şi de ce, ce trucuri are juratul de la “Chefi la cuţite” în ceea ce priveşte prepararea peştelui, dar şi pe ce ar cheltui ultimii bani, dacă ar ajunge în această situaţie, chef Florin Dumitrescu povesteşte în duminica de Florii, de la 13:00, la “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars.

Citește și:

Chef Florin Dumitrescu se sperie din nou de insecte la „Chefi la cuțite”

INTERVIU ALTFEL | Florin Dumitrescu (Antena 1) este fan Jon Snow

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton