Misiune dificilă în următorul battle Chefi la cuțite pentru Cătălin Scărlătescu, 14 noiembrie 2022
”Unul dintre Chefi are cinci concurenți, celălalt are șase, iar eu am rămas cu patru”, spune Chef Scărlătescu înainte de battle-ul 12 din această seară. ”Uitați ce-a fost, gândiți-vă la ce-o să vină. Trebuie să facem în așa fel încât să gătim superb”, le-a spus el concurenților.
Bilanțul, în momentul de față, este cu atât mai dureros pentru el cu cât situația victoriilor de până acum în confruntările culinare nu îl dezavantajează. Astfel, Chef Scărlătescu a rămas cu doar patru concurenți, deși a câștigat patru battle-uri – tot atâtea câte a câștigat și Chef Florin Dumitrescu, cel care are, însă, șase concurenți. De altfel, aceste comparații au stârnit și un moment amuzant între Chefi.
„Am început cu șapte oameni, mi-au plecat trei și mai am șase”, a punctat Florin Dumitrescu, cel care deține echipa cea mai numeroasă grație amuletelor folosite. De partea cealaltă, Sorin Bontea a înregistrat doar două victorii, dar are cinci concurenți.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
Așadar, analiza situației până în momentul de față scoate încă o dată în evidență faptul că battle-urile sunt la fel de importante precum proba eliminatorie, unde concurenții intră individual în lupta culinară. Iar în această seară, provocarea de la testul individual este una care îi va pune în dificultate pe mulți dintre concurenți, aceștia mărturisind că nu au cunoștințe de specialitate pentru cerințele pe care le întâmpină.
Cum va face față următorului battle echipa cu cei mai puțini oameni condusă de Chef Scărlătescu, cine va câștiga, dar și cine va pleca acasă telespectatorii vor descoperi în ediția Chefi la cuțite 2022 difuzată de Antena 1 în această seară, de la 20:30.
Sursa foto: Antena 1
Citește și: