Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Chefi la cuțite 2023. Liviu Vârciu jurizează amuleta. Alături de cine vor găti chefii

de Andra Stana,

O nouă ediție a emisiunii „Chefi la cuțite” este difuzată în seara aceasta, 18 aprilie 2023, la Antena 1. La amuletă, degustătorul care va trebui să fie cucerit este Liviu Vârciu. De partea cealaltă, arena preselecțiilor le va prilejui celor trei Chefi întâlniri cu noi nume celebre.

Liviu Vârciu vine la Chefi la cuțite, 18 aprilie 2023

Aseară, la Chefi la cuțite, ocupantul celui de-al patrulea banc de lucru, Chef Marian Cernat, a câștigat jocul jurizat de Mirela Retegan, îmbogățind astfel seiful cu o amuletă foarte importantă. În seara aceasta, degustătorul de la amuletă este Liviu Vârciu, iar în ringul preselecțiilor vor intra mai multe nume celebre. Campioanele olimpice Diana Bulimar și Larisa Iordache vin la Chefi la cuțite pentru a le pregăti juraților niște farfurii sănătoase și apetisante la cină.

Cel de-al patrulea competitor la amuleta de aseară a fost Chef Marian Cernat, coordonatorul bucătăriei Chefi la cuțite – el fiind și câștigătorul ales de Mirela Retegan, după o întrecere la care provocarea a fost pregătirea unui meniu pentru copii. Astfel, o amuletă râvnită de toți cei trei Chefi a ajuns în seif. Avantajul ei face cu atât mai valoros seiful: ”Concurenții echipelor adverse vor găti cu o singură mână timp de 30 de minute”.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Oameni care au povești uluitoare, la Chefi la cuțite, 18 aprilie 2023

Competiția continuă în seara aceasta, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu concurând cu un Chef ce are un renume de temut: Henrik Sebok a fost, de-a lungul sezoanelor show-ului culinar, un degustător extrem de critic al preparatelor celor 3 Chefi. Acum va trăi și el emoțiile degustării de partea cealaltă a baricadei, așteptând verdictul invitatului la degustare, Liviu Vârciu.

În arena preselecțiilor acțiunea va fi la fel de intensă, printre competitorii dornici să-i cucerească pe Chefi numărându-se artiștii Lino Golden și Aza, dar și campioanele olimpice Diana Bulimar și Larisa Iordache, care vin la show-ul culinar pentru a le pregăti Chef-ilor un preparat sănătos, potrivit pentru meniul unui sportiv de performanță.

Un alt moment memorabil este vizita unui artist cofetar de renume mondial: Tuba Geçkil vine din Turcia și este cea care a inițiat conceptul de torturi hiperrealiste în lume, câștigând numeroase premii importante în domeniu.

Ce surpriză spectaculoasă le-a pregătit celor 3 Chefi, dar și cum vor decurge celelalte întâlniri și întrecerea pentru amuletă telespectatorii vor descoperi la Antena 1 și pe AntenaPLAY, în ediția Chefi la cuțite din această seară, de la ora 20:30.

Sursa foto: Antena 1

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te