Răzvan Simion vine la Chefi la cuțite, 12 aprilie 2023
Chef-ul care a gătit la cel de-al patrulea banc de lucru ieri seară a fost Orlando Zaharia, după ce toți cei 4 competitori și-au ales ingredientul principal, un fel de carne, fiind legați la ochi. Victoria i-a aparținut lui Sorin Bontea, după o jurizare făcută de actrița Anca Dinicu – iar conținutul bombei, cu toate avantajele pe care le aduce la pachet, va fi dezvăluit într-o etapă ulterioră a competiției.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Lupta culinară se încinge în seara aceasta, al patrulea pretendent la amuletă fiind Cătălin Rizea. „Sunt alături de Chefi, dar totuși împotriva lor, pentru că-mi doresc să câștig. Ar fi o performanță uriașă pentru mine să reușesc să câștig”, a declarat el.
Jurizarea este asigurată de un degustător pretențios, Răzvan Simion, care va analiza în detaliu cele 4 farfurii. „Ei sunt 3 prieteni care știu de glumă până începe banda să ruleze”, a declarat Răzvan despre Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu, fiind foarte conștient de importanța deciziei lui la jocul de amuletă ce nu va lipsit, nici în seara aceasta, de comentarii acide și discuții aprinse.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 3 / 10
Oameni care au povești uluitoare, la Chefi la cuțite, 12 aprilie 2023
Cealaltă scenă a competiției aduce în show-ul gastronomic povești surprinzătoare. Cei trei 3 Chefi au parte la preselecții de întâlniri cu oameni care îi vor ului cu dezvăluirile lor. Ciprian Crăciunescu a plecat la 21 de ani la Tokyo cu doar 60 de euro în buzunar.
„M-au ținut banii 24 de ore. Apoi a devenit comic. Mă plimbam pe străzile orașului, unde 200 de oameni traversau trecerea de pietoni deodată – eu fiind obișnuit cu Rădăuțiul meu, unde eu și cu umbra mea eram pe trecerea de pietoni…”, a povestit cu umor Ciprian.
„A urmat Cambodgia, unde am stat 3 zile fără să mănânc. Dar toate astea le făceam pentru că știam că undeva, în viitor, voi reuși”, a continuat el, relatând și paradoxalul episod în care a fost ajutat cu bani și cazare de către un român care trăia pe străzi.
După un parcurs greu, Ciprian a ajuns să aibă propriul restaurant în Cardiff. „Am avut și 2 interviuri la BBC. Cred că sunt unul dintre puținii bucătari de pe pământ care au făcut gulaș de piton!”, a spus el. Continuarea poveștii, în această seară, la Chefi la cuțite, unde Ciprian va aștepta cu emoție verdictul juraților.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 6 / 10
Un alt concurent, Mălin Vacariu este un tânăr muzician din Cluj care își dorește să demonstreze că viața se poate trăi din plin chiar dacă pe parcurs se ivesc probleme ce par insurmontabile. După ce și-a pierdut vederea, Mălin a ales să studieze muzica, devenind toboșar – iar la Chefi la cuțite a venit dornic să facă spectacol și în bucătărie. Întreaga poveste a muzicianului cu o filozofie de viață inspirațională, dar și celelalte momente speciale din competiție urmează în această seară, 12 aprilie 2023, la Chefi la cuțite, de la ora 20:30.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 8 / 10
Sursa Foto: Antena 1
Citește și: