Homepage  / Televiziune

„Chefi la cuțite”, 28 septembrie 2022. Martin Jordan, apariție memorabilă în rolul lui Gordon Ramsay. Reacția juraților

„Chefi la cuțite”, 28 septembrie 2022. Martin Jordan, apariție memorabilă în rolul lui Gordon Ramsay. Reacția juraților
9

de Roxana Mirea,

O nouă ediție a emisiunii „Chefi la cuțite”, sezonul 10, a fost difuzată aseară, 28 septembrie 2022, pe Antena 1. Între Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu s-a dat o nouă luptă pentru o altă amuletă. În plus, ei au avut parte și de o vizită specială. Martin Jordan a avut o apariție de senzație la „Chefi la cuțite” 2022, imitându-l pe Gordon Ramsay.

Cine a câștigat amuleta la „Chefi la cuțite”, 28 septembrie 2022

În ediția de aseară, 28 septembrie 2022, „Chefi la cuțite”, Gina Pistol i-a provocat pe Chefii Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu la o luptă pentru amuletă în care și-au folosit la maximum creativitatea, după ce ruleta ingredientelor le-a impus cele mai bizare combinații gastronomice. Dacă Chef Scărlătescu a fost norocosul serii, pentru că a trebuit să prepare calcan cu dovleac și fulgi de porumb, în schimb Chef Bontea a avut de gătit cod negru cu… banane și varză murată, iar Chef Dumitrescu a fost nevoit să alcătuiască o delicioasă farfurie cu… homar și urdă.

Dincolo de hazul mixurilor de ingrediente, Chefii au reușit să dea coerență și gust preparatelor, impresionându-l pe degustătorul Călin Căpușan, cel care l-a desemnat drept câștigător pe Chef Scărlătescu, după un moment savuros de confuzie, în care primul nume rostit a fost cel al lui Sorin Bontea.

Juratii-3-Chef-Scarlatescu-castigatorIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Martin Jordan a făcut senzație la „Chefi la cuțite”, 28 septembrie 2022

Tot aseară, Chefii au avut parte de o vizită memorabilă: britanicul Martin Jordan a făcut senzație în platoul Chefi la cuțite cu prestația sa în rolul celebrului Chef Gordon Ramsay, venit să critice dur farfuriile pregătite de jurați pentru amuletă. Asemănarea fizică izbitoare cu Ramsay, dar și talentul de a-i imita gesturile și discursul au făcut din apariția lui Martin un adevărat spectacol. „Când vezi că se deschid ușile și însuși zeul bucătarilor din televiziune apare și începe să-ți demonteze farfuriile de la amuletă, te gândești: OK, îți e permis, maestre! Vorbiți, vă rog!”, a spus Florin Dumitrescu.

Chefi-la-cutite_Momentul-Gordon-Ramsay1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  4 / 9

Eu am rămas mască! Atunci când l-am văzut, am zis că e Gordon Ramsay în persoană. A fost o surpriză spectaculoasă”, a adăugat Cătălin Scărlătescu despre această vizită, care a fost un cadou aparte pentru cei trei Chefi, la aniversarea a 10 ani de când se cunosc.

Când Martin Jordan și-a prezentat adevărata identitate, Chefii au fost curioși să afle povestea omului care și-a schimbat complet viața după ce a descoperit că poate fi lesne confundat cu unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați Chefi din lume.

Martin Jordan seamănă izbitor de mult cu Gordon Ramsay

Martin Jordan a făcut din rolul de sosie a lui Gordon Ramsay o ocupație în adevăratul sens al cuvântului. A renunțat la jobul pe care-l avea într-o fabrică pentru a fi Gordon Ramsay, devenind, la rândul său, o vedetă pe meleagurile natale!

Chefi-la-cutite_Momentul-Gordon-Ramsay3Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  7 / 9

Mi-a luat câțiva ani să mă obișnuiesc cu această idee și să-mi exersez skill-urile de entertainer. Unul dintre primele mele joburi ca sosie a lui Gordon a fost să-l surprind chiar pe Gordon la propria lui emisiune TV”, a povestit Martin Jordan, care a creat câteva momente spumoase la Chefi la cuțite și în calitate de al patrulea jurat surpriză pentru câțiva dintre concurenți.

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu continuă jurizarea pe nevăzute, competiția pentru amulete și întâlnirile cu invitați surprinzători lunea, marțea și miercurea viitoare, la Antena 1, de la 20:30.

Sursa Foto: Antena 1

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton