„Suntem înainte de cel de-al treilea battle şi sunt nu negru, ci în cea mai întunecatã nuanţã de negru posibilã! Am douã probe pierdute, doi oameni plecaţi şi ai mei nu se regãsesc deloc. Şi asta pentru cã nu se pliazã unul pe celãlalt, nu au spiritul de echipã bine definit şi impregnat în creier!”, se va dezlãnţui chef Scãrlãtescu, cel care ulterior va mai completa: „Îmi doresc ca dupã douã duşuri foarte reci, sã le intre ceva în cap şi mãcar sã înţeleagã ce le spun, pentru cã pânã acum au fãcut doar ce au vrut ei!”.
De cealaltã parte, chef Dumitrescu se declarã foarte mulţumit de alegerile fãcute în bootcamp: „Mi-a plãcut cum s-a mişcat echipa, au fost foarte activi, uniţi, au vorbit foarte mult între ei! A fost o atmosferã plãcutã şi aş vrea sã repetãm asta!”, în vreme ce chef Bontea a decis sã îşi motiveze puţin echipa: „Am pierdut o probã, vreau sã gãtiţi cum trebuie, vreau sã vã asumaţi ce gãtiţi!”, completând: „Am pretenţii de la ei, pentru cã majoritatea sunt de meserie!”.
Cum se vor descurca aceștia în fața unei noi provocări și ce bucătari vor ceda în fața presiunii unei competiții ce devine mai grea cu fiecare etapă, telespectatorii Antena 1 vor vedea luni seara, de la 20:00, într-o nouă ediție Chefi la cuțite, la Antena 1.