Alegerea Deliei Matache, cântăreața care și-a consolidat poziția în echipa Antenei 1 prin participarea la emisiunea-concurs “Te cunosc de undeva“, a fost oarecum previzibilă. Dan Bittman a acceptat să fie jurat şi mentor la „X Factor” după ce emisiunea sa de la postul public, “Dănutz SRL”, i-a fost suspendată de curând.
Cel de-al treilea jurat ales de producătorul show-ului de la Antena 1, Cheloo, a fost o surpriză în adevăratul sens al cuvântului, scrie Cancan.ro. Un artist controversat în showbiz-ul nostru, membrul trupei Paraziţii, a avut nevoie de mai multe runde de negocieri pentru a semna contractul şi a întregi juriul.
Ştefan Bănică nu a vrut la “X Factor”
Potrivit Cancan, un alt nume cu care s-a negociat pentru un post de jurat a fost Ştefan Bănică Jr., dar acesta a refuzat. Din păcate pentru echipa de la Antena 1, artistul a semnat între timp un contract pentru ediţia din toamnă a show-ului “Dansez pentru tine”.