După succesul singleului „Înoată Cheluțu”, din vara anului trecut, Dorian Popa și simpaticul lui câine sunt protagoniștii unei premiere în România: Dorian Popa, alături de casele lui de discuri, MediaPro Music & Universal Music România, lansează un joc disponibil gratuit pentru descărcare, în care utilizatorii îl ajută pe celebrul Cheluțu să înoate și să ajungă cât mai departe.
Pentru utilizatorii români, jocul se numește “Înoată Cheluțu”, iar pentru publicul internațional – “Frenchie The Swimmer”. În joc le putem găsi ca personaje pe cei doi protagoniști, Dorian Popa și cățelul lui, Cheluțu.
Jocul va beneficia de update-uri în funcție de fiecare etapă din viața lui Cheluțu și / sau anotimp.
Dorian Popa a lansat proiectul „Înoată Cheluțu” în vara anului 2020, care a devenit un mare succes în primele ore de la lansare. În mai puțin de 8 ore, Cheluțu și Dorian Popa au ajuns pe prima poziție în YouTube Trending, un record foarte greu de egalat, iar în aproximativ 12 ore proiectul a strâns nici mai mult nici mai puțin de 1 milion de vizualizări pe YouTube. Înainte de lansarea oficială a single-ului, fanii au creat o piesă prototip, compusă din replicile lui Dorian din mai multe vloguri.
Cheluțu este deja un personaj bine-cunoscut în mediul online, fiind unul dintre cei mai îndrăgiți și cunoscuți câini din România. Dorian Popa l-a adoptat de aproape doi ani, iar de atunci acesta este starul vlogurilor sale. Expresia „Înoată Cheluțu” a devenit virală pe internet în urmă unui vlog de-ale artistului. De atunci, Dorian Popa a lansat și o colecție de produse dedicată cățelului.
În prezent, „Înoată Cheluțu” a ajuns la 23,4 milioane de vizualizări pe YouTube și a devenit una dintre cele mai folosite melodii de pe Tik Tok. Povestea celor doi a continuat cu „Cheluțu cu brăduțu”, melodie care a adunat în câteva ore peste 300.000 de vizualizări pe YouTube și peste 40.000 de aprecieri.