Homepage  / Vedete / Vedete străine

Chris Hemsworth e vizat pentru un rol în noul „Mad Max”

Chris Hemsworth e vizat pentru un rol în noul „Mad Max”

de Redactia Tvmania

Chris Hemsworth (37 de ani) se află în vizorul producătorilor noului film din franciza „Mad Max”, un prequel în care va apărea un nou personaj, Dementus, informează dailymail.co.uk. 

Actorul nu a semnat încă vreun contract, ci este, deocamdată, în discuții pentru rolul lui Dementus, despre care nu se știe dacă va fi un erou pozitiv sau negativ, ci doar că e descris în scenariu ca un personaj cu „o frumusețe răpitoare și un chip angelic, dar care poartă urmele unei răni adânci și doar superficial vindecate”. 

Acțiunea noului film va avea loc înainte de cea din „Mad Max: Drumul furiei” (2015), iar pentru rolul eroinei Imperator Furiosa, jucată atunci de Charlize Theron, se pare că va fi aleasă actrița de 24 de ani Anya Taylor-Joy („Endeavour”, „Peaky Blinders”, „Split”, „Miniaturista”, „Emma”). 

George Miller (75 de ani), regizorul francizei „Mad Max”, nu a vrut să o distribuie tot pe Charlize Theron în acest rol, care o înfățișează pe Furiosa cu douăzeci de ani mai tânără, și să o întinerească prin efecte CGI, așa cum a intenționat multă vreme, fiindcă și-a dat seama că acestea mai au de evoluat până să fie utilizabile cu adevărat.  

Alături de Charlize Theron, „Mad Max: Drumul furiei” i-a avut în distribuție pe Tom Hardy (în rolul titular, al lui Max Rockatansky), pe Nicholas Hoult, Rosie Huntington-Whiteley, Riley Keough, Zoe Kravitz, Abbey Lee și Courtney Eaton.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton