Homepage  / Articole

Chris Meloni ar putea fi vampir în „True Blood”

Chris Meloni ar putea fi vampir în „True Blood”

de Redactia Tvmania

Postul HBO rotunjeşte distribuţia celei de-a cincea serii a producţiei cu vampiri „True Blood” şi a pus ochii, se pare, pe Christopher Meloni, care a părăsit „Lege şi ordine: Brigada specială” anul acesta.

Actorul de 50 de ani este curtat de postul american ce produce serialul cu vampiri, vârcolaci, zâne şi vrăjitoare, informează tvline.com. Plecat din „Lege şi ordine: Brigada specială” după 12 sezoane (serialul a început în 1999), Meloni duce tratative pentru un rol important în sezonul cinci al producţiei: un vampir foarte puternic, care face valuri în comunitatea din Bon Temps.

Acum, actorul filmează un rol secret pentru „Man of Steel” – noua peliculă cu Superman (Henry Cavill) – iar reprezentanţii HBO refuză să confirme zvonurile.

Distribuția sezonului 5

Din distribuţia celei de-a cincea serii din „True Blood” va mai face parte şi actriţa britanică Lucy Griffiths (25 de ani), care a mai jucat în drama BBC „Robin Hood”. Ea va fi sora lui Eric (Alexander Skarsgärd), Nora, care are şi ea sute de ani, fiind transformată tot de Godric, şi care lucrează ca agent dublu în cadrul Autorităţii Vampirilor. O mincinoasă perfectă, Nora îşi iubeşte fratele şi şi-a dedicat viaţa unei cauze importante.

În plus, în serial vor apărea mulţi vârcolaci noi, printre care Annie, mama fostului lider al haitei din Bon Temps (Marcus), Rikki şi un vârcolac de 50 de ani, tatăl lui Alcide (Joe Manganiello). În noua serie îi vom cunoaşte şi pe fiii adolescenţi al vrăjitoarei Holly (Lauren Bowles) – Rocky şi Wade, un judecător corupt, un vampir fără pic de umor – Cat, şi Salome – un vampir puternic şi seducător, despre care se spune că a asistat la crucificarea lui Hristos.

Al cincilea sezon al producţiei va fi filmat începând cu sfârşitul acestui an, premiera televizată urmând să aibă loc la HBO SUA în vara anului viitor.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton