Sore și Grațiano, Oase și Andreea și Jean Gavril și Ana vor dansa live în finala primului sezon Dancing on Ice – Vis în doi. Sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1, telespectatorii vor decide cine pleacă acasă cu premiul de 50.000 de Euro și titlul de câștigător al competiției gheții. Andreea Bălan și Capet, împreună cu partenerii lor, vor susține două momente speciale în așteptata finală a dansului pe gheață.
Ediția finală a sezonului va fi complexă, tema principală a serii fiind musical-urile celebre jucate pe Broadway.
Interzisa povestea de dragoste dintre Romeo și Julieta va fi interpretată de perechea formată din Sore și Grațiano, Oase și Andreea vor pune stăpânire pe patinoarul emisiunii aducând la viață scenele cunoscute din Lion King ( Regele Leu) și povestea care a ținut Parisul cu „sufletul la gură”, Fantoma de la Operă, va fi dansată pe gheață de Jean Gavril și Ana.
Mai mult, sâmbătă, telespectatorii vor avea ocazia să vadă live, încă o dată, cele mai bune dansuri executate de finaliști pe parcursul celor opt săptămâni de competiție.
Cel de-al treilea dans, și ultimul pe care Sore și Grațiano, Oase și Andreea și Jean Gavril și Ana îl vor susține în cadrul emisiunii, va da posibilitatea echipelor să creeze un moment demn de marea finală având o coloană sonoră comună, melodia lui Pink – What About Us.
Sâmbătă, pe gheața Dancing on Ice – Vis în doi vor păși pentru ultima dată restul echipelor concurente în acest sezon: Ruby și Zsolt, Carmen Grebenișan și Lilian, Iulia Albu și Marian, Cosmin Natanticu și Maria, Nicolai Tand și Daniela, dar și Cătălin Cazacu și Codruța. Cunoscutul hairstylist Capet și Irina, partenera sa, vor dansa pentru prima dată, oficial în cadrul emisiunii.
Echipă de rezervă în cazul unei accidentări grave a uneia dintre perechile înscrise în competiție, Capet și Irina s-au antrenat de la începutul emisiunii pentru o posibilă apariție pe gheață.
Aceștia, dar Andreea Bălan și Coconu, vor susține două momente speciale în finala show-ului de la Antena 1.
Sâmbăta, de la 20.00, live la Antena 1, Sore și Grațiano, Oase și Andreea și Jean Gavril și Ana se vor lupta pentru premiul de 50.000 de Euro și titlul de câștigători ai primului sezon Dancing on Ice – Vis în doi, în marea finală a show-ului.