Homepage  / Articole

Adina Răducan a câştigat finala M-a făcut mama artist

Adina Răducan a câştigat finala M-a făcut mama artist

de Redactia Tvmania

După ce a ajuns pe podium graţie talentului şi notelor mari pe care le-a obţinut, Adina Răducan a fost aleasă joi, 24 mai, câştigătoarea competiţiei “M-a făcut mama artist” de către public.

Adina a fost ediţie de ediţie aplaudată şi apreciată de juriul format din Connect-R, Corina Bud, Elena Gheorghe şi Dan Teodorescu. Ea a reuşit să impresioneze şi in seara marii finale, obtinând cel mai mare număr de voturi din partea telespectatorilor.

Adina a câştigat o bursă de studii la Colegiul de Muzică Berklee din SUA, o întâlnire faţă în faţă cu starul Justin Bieber şi cu impresarul Scooter Braun, dar şi un contract de impresariat cu ROTON.

« În cadrul concursului « M-a făcut mama artist » am învăţat ce înseamnă un artist adevărat. Acolo am avut constant repetiţii – canto şi coregrafie – şi am cunoscut oameni mari din domeniu. Nu cred că aş putea să fac altceva în viaţă. Îmi place foarte mult să cânt şi mă simt extraordinar pe scenă.

Am învăţat să fiu prietenă cu publicul, să nu îmi fie frică pe scenă. Ador când mă aplaudă spectatorii şi m-am obişnuit foarte repede cu camerele de filmat », spune Adina.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton