Homepage  / Vedete / Vedete străine

Cine a fost numit de Casa Regală britanică să medieze scandalul cu prințul Harry și Meghan Markle. De ce se teme prințul William

Cine a fost numit de Casa Regală britanică să medieze scandalul cu prințul Harry și Meghan Markle. De ce se teme prințul William

de Andra Stana,

Regele Charles își dorește atât de mult ca fiul său mai mic, prințul Harry, să fie prezent la Încoronarea sa, încât a pus la cale un plan. Totul, pentru a-și vedea visul devenit realitate. Noul suveran ar fi găsit omul perfect care să intermedieze un acord între prinții William, Harry și soția acestuia din urmă, Meghan Markle.

Cel mai înalt prelat al Marii Britanii va media scandalul cu prințul Harry și Meghan Markle

Regele Charles i-ar fi cerut arhiepiscopului de Canterbury să încerce să îi convingă pe prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, să participe la încoronarea sa, în luna mai, scrie presa din Regatul Unit.

Acordul menționat anterior le-ar permite lui Harry și soției sale Meghan Markle să fie prezenți la ceremonie, potrivit The Daily Mail. Cu toate acestea, prințul William se teme că Harry ar putea folosi ocazia pentru a pune în scenă o „cascadorie”, relatează publicația.

Charles vrea ca arhiepiscopul să ajute la încheierea unui acord de pace, în special între William și Harry, care să le permită lui Harry și Meghan să participe la ceremonia din luna mai.

Regele e de părere „că absența lui Harry și Meghan la Încoronare ar reprezenta o distragere mai mare a atenției decât simpla lor prezență”, relatează publicația. Se pare că regele este „pregătit să facă concesii pentru a-i convinge să participe”. Astfel de concesii ar putea include o poziție de mare vizibilitate pentru Harry și Meghan în interiorul Westminster Abbey – unde va avea loc Încoronarea – sau o asigurare informală că el și Meghan își vor putea păstra titlurile de Duce și Ducesă de Sussex.

Prințul William se teme de sosirea la Încoronare a ducilor de Sussex

William, la rândul său, se teme că ducii de Sussex ar putea umbri evenimentul și că „ar putea fura lumina reflectoarelor“, relatează The Daily Mail.

Problema de fond este dacă vor participa la Încoronare și, dacă o vor face, în ce condiții“, spune o sursă. „Familia este divizată și toate indiciile arată că Harry este sfătuit să nu accepte nimic în acest stadiu. (…)

Tabăra lui Harry a precizat clar că ideea ca el doar să participe la Încoronare și să se poarte frumos, dar apoi să fie deposedat de titlurile sale, este total neavenită. Deși ar putea decide la un moment dat să renunțe la titlurile sale de bună voie, el se opune ideii de a fi deposedat cu forța de ele.

Îi displace să fie pus laolaltă cu Andrew în mintea publicului ca fiind cei doi „prinți problemă”, când el consideră că circumstanțele sunt total diferite.

Arhiepiscopul a fost rugat să servească drept intermediar între William și Harry încă din septembrie, imediat după moartea reginei, mai scrie sursa citată.

Răcire dramatică a relațiilor dintre prințul Harry și familia regală britanică

Din clipa în care Meghan şi Harry au plecat în California, în urmă cu trei ani, relaţiile cu familia regală s-au înrăutăţit dramatic. Arhiepiscopul Justin Welby este cel care i-a căsătorit pe Harry și Meghan în 2018.

Ostilitatea dintre prinții Harry și William a fost alimentată de dezvăluirile şi acuzaţiile ducilor de Sussex, în interviul lor cu Oprah Winfrey, apoi în documentarul lor de pe Netflix şi în cele din urmă în cartea de memorii a lui Harry, publicate pe 10 ianuarie.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton