Homepage  / Articole

Cine ajunge în finala Europa League de la Bucureşti?

Cine ajunge în finala Europa League de la Bucureşti?

de Redactia Tvmania

Cea de-a doua competiţie inter-cluburi din Europa revine în această seară cu turul sferturilor de finală. Cu alte cuvinte, am intrat în linie dreaptă pentru finala care e programată pe 9 mai, la Bucureşti, pe Naţional Arena.

În această fază a competiţiei, echipele spaniole sunt la putere: nu mai puţin de trei joacă în sferturi, iar dacă atât portughezii de la Sporting Lisabona, cât şi spaniolii de la Valencia, Athletic Bilbao şi Atletico Madrid se califică, vom avea parte de o afacere cu totul iberică în semifinale.

Ele sunt, de altfel, favorite în meciurile respective. Dacă Athletic Bilbao ar putea avea, totuşi, viaţă grea cu Schalke, Valencia şi Atletico Madrid sunt favorite clare cu Alkmaar, respectiv Hannover 96, iar Sporting Lisabona pare să aibă o misiune chiar mai uşoară cu marea surpriză din acest sezon, echipa ucraineană Metalist Harkov.

De la ucrainieni a venit “bomba”

Bilbao va intra în disputa cu echipa românului Ciprian Marica (foto) din postura echipei care a eliminat gigantul englez Manchester United, după victorii în ambele întâlniri din optimi.

Şi Sporting e pe cai mari după ce a eliminat-o pe Manchester City, cealaltă mare forţă din Premier League, în faza precedentă, în vreme ce Metalist a furnizat marele şoc al competiţiei, lăsându-i acasă pe grecii de la Olympiakos Pireu.

În semifinale (programate pe 19, respectiv 26 aprilie), învingătoarea dintre Atletico şi Hannover o va întâlni pe cea dintre Alkmaar şi Valencia, iar cea dintre Sporting şi Metalist va întâlni fie pe Schalke, fie pe Bilbao.

Iată partidele programate în această seară pe posturile de la noi:

22.05, Dolce Sport, AZ Alkmaar – Valencia

22.05, Dolce Sport 2, Sporting Lisabona – Metalist Harkov

22.05, Sport.ro, Schalke – Athletic Bilbao

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton