Varză, pe numele din buletin Daniel Ilie, și-a adjudecat titlul de finalist al sezonului 14 iUmor, după ce a intrat la votul publicului alături de acrobata Kelly Folco, iluzionistul Emanuel Cica și magicianul Miki Dark.
Varză, pe numele din buletin Daniel Ilie, și-a adjudecat titlul de finalist al sezonului 14 iUmor, după ce a intrat la votul publicului alături de acrobata Kelly Folco, iluzionistul Emanuel Cica și magicianul Miki Dark.
De altfel, fostul component al trupei Terles Berles l-a avut ca rival și pe cel alături de care a susținut numeroase spectacole muzicale: Florin Măxineanu. Acesta din urmă nu a trecut de votarea juraților.
Delia, Cătălin Bordea, Nelu Cortea și Cheloo vor juriza în cadrul celui mai nou episod cu audiții iUmor 2023 concurenți veniți din mai multe zone ale României, însă, și de peste hotare.
Ce momente au pregătit aceștia, cine se va califica în următoarea etapă a competiției și ce număr savuros a creat Marcelo Cobzariu, după ce a acceptat provocarea rubricii „Dacă aș fi președinte“, telespectatorii pot afla în cadrul ediției care va fi difuzată duminică, 30 aprilie, de la 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.
La scurt timp după ce a pășit pe scena iUmor 2023, Varză a făcut o glumă savuroasă în care s-a legat atât de vârsta lui, de aparițiile sale în calitate de concurent, însă, și de componența juriului, „Mi-am dat seama ce bătrân sunt! Voi vă dați seama că am schimbat trei generații de jurați? (…) Așa te-ai mirat Delia și când am venit și aveam 48 de ani“, a spus concurentul în clipa în care Delia a rămas uimită când a aflat că acesta are 55 de ani.
Varză și-a construit numărul de stand-up pentru audițiile sezonului 14 iUmor în jurul peripețiilor pe care le-a trăit în urmă cu câțiva ani, când a susținut un show la care a fost prezent și Dan Țuțu. El a făcut și unele dezvăluiri din backstage-ul spectacolelor pe care le-a avut în alte orașe ale țării. „Ai o energie foarte mișto și aș vrea, Doamne ajută, să am la 55 de ani energia pe care o ai tu“, a mărturisit Nelu Cortea entuziasmat, iar Delia a spus: „Mi-a plăcut foarte tare și îmi plac, în general, poveștile tale“.
Artistul a intrat la votul publicului cu like-uri primite de la Cătălin Bordea, Nelu Cortea și Delia.
„Eu, când mă uit la tine, te văd George Carlin dacă n-ar fi avut success, arăți ca el“, a glumit Cătălin Bordea, iar reacția lui Varză a venit instant: „Am material și mă duc în George Carlin – dezavantajul faptului că te-ai născut urât. Dar o să-l dau în finală“.
La testimoniale, Varză a dezvăluit ce va face cu marele premiu al emisiunii de umor dacă va deveni câștigătorul sezonului 14.
„Eu nu am umor, doar m-am născut cu fața asta. M-am întors din Anglia pentru iUmor, iar după ce câștig, o să rămân în țară, pentru că sunt și patriot“, a dezvăluit comediantul.
Duminica aceasta, Delia, Cătălin Bordea, Nelu Cortea și Cheloo vor analiza momentele altor concurenți care consideră că merită să fie în cursa pentru cei 20.000 de euro și, implicit, pentru trofeul show-ului de umor.