Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale

Cine e Marco D’Amore, actorul care îl interpretează pe Ciro Di Marzio, liderul mafiot din serialul „Gomora”

de Ioana Maria,

Partitura actoricească din serialul „Gomora” i-a marcat cariera actorului italian Marco D’Amore, cel care îl interpretează admirabil pe liderul mafiot din producția care începe în această seară, la Kanal D2.

„Gomora”, serialul care prezintă viețile celor mai sângeroși mafioți din Napoli, va oferi telespectatorilor Kanal D2 un crescendo de adrenalină, pe măsură ce intriga și personajele se vor devoala cu fiecare episod al acestei producții italiene de excepție. O adaptare a cărții lui Roberto Saviano despre Camorra, serialul va arăta o lume necosmetizată a crimei, corupției și luptei pentru putere.

În centrul acțiunii se află Ciro Di Marzio, mâna dreaptă a șefului organizației criminale Pietro Savastano. Ciro, personaj central al serialului, este cel căruia i se încredințează cele mai sângeroase acțiuni.

Acest personaj de temut are însă și o latură sensibilă, reprezentată de soția sa Deborah (interpretată de actrița Pina Turco) și fiica lor de șase ani, Maria Rita (interpretată de micuța Claudia Veneziano).

Ciro este un supraviețuitor prin definiție, copilăria fiindu-i marcată de pierderea familiei într-un cumplit cutremur.

Aparent mereu în control, Ciro a reușit să se impună în tenebrele lumii interlope si își dorește mai mult de la viată. Când simte că timpul lui Pietro a trecut, dorința sa de putere și de răzbunare îl determină să pornească un adevărat război pentru șefia organizației.

Marco D’Amore – actor, regizor, scenarist și producător

Acest personaj care evoluează de la un loial executant la un adevărat gangster sângeros și-a pus amprenta asupra carierei unuia dintre cei mai îndrăgiți actori ai Italiei, Marco D’Amore. Este actor, regizor, producător, scriitor si scenarist şi a devenit celebru în întreaga lume cu interpretarea memorabila a lui Ciro Di Marzio.

Născut la Caserta, într-o familie de origini napolitane, Marco D’Amore este nepotul actorului de teatru și televiziune Ciro Capezzone. Acesta i-a insuflat dragostea pentru televiziune și film.

Parcursul lui Marco D’Amore a fost unul extraordinar. A debutat pe scenă în 2001, cu spectacolul „Aventurile lui Pinocchio”, regizat de Andrea Renzi, în cadrul companiei Teatri Uniti a lui Toni Servillo. În 2002 a fost admis la Școala de Artă Dramatică Paolo Grassi din Milano. A avut numeroase colaborări teatrale, iar în 2005, împreună cu Francesco Ghiaccio, a fondat compania de producție de teatru și film La Piccola Società.

Cu aceasta, de-a lungul anilor, a produs, regizat și jucat în patru spectacole de teatru și scurtmetraje cu care a intrat în atenția criticilor, acestea fiind selectate in cadrul competiției Festivalului de Film de la Torino.

Ca actor, are in palmares zeci de roluri in filme si seriale, însă din 2019 a devenit cunoscut si ca regizor, fiind nominalizat pentru edițiile din 2020 ale premiilor David di Donatello și Nastri d’argento, în ambele cazuri în categoria rezervată celui mai bun nou regizor, reușind să își revendice victoria la Nastro d’argento pentru regia filmului „L’immortale”.

În această seară, de la ora 22:00,  are loc premiera serialului „Gomora” la Kanal D2. Serialul a mai fost difuzat la tv pe AXN, iar seria completă, de 5 sezoane, este disponibilă pe HBO Max.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te