Homepage  / Televiziune

Cine este al doilea finalist al sezonului 12 iUmor. Chef Florin Dumitrescu a fost juratul surpriză

Cine este al doilea finalist  al sezonului 12 iUmor. Chef Florin Dumitrescu a fost juratul surpriză

de Andra Stana,

Căutarea celui mai amuzant concurent al sezonului 12 iUmor a continuat duminică seară, la Antena 1. Chef Florin Dumitrescu li s-a alăturat Deliei, lui Cheloo și lui Mihai Bendeac în jurizarea celei de-a doua ediții a iUmor. Toma Alexandru și Andrei Duban au fost cei doi invitați speciali ai serii, care au stârnit hohote de râs în platoul iUmor: „Sunt foarte puțini oameni care știu să spună bancuri, iar Andrei Duban este unul dintre ei”, a declarat chef Florin Dumitrescu.

Dragoș Stan este cel de-al doilea finalist al celui mai nou sezon iUmor

Dintre concurenții serii, patru au reușit să strângă numărul necesar de voturi din partea juraților pentru a trece la votul publicului. Alin Burlacu, Cristian Goiciu, Dragoș Stan și Tomas Nistorov au reușit să obțină mai mult de două like-uri de la Delia, Florin Dumitrescu, Cheloo și Mihai Bendeac.

Favoritul publicului a fost ales Dragoș Stan, concurentul care a venit în fața celor patru jurați cu un număr de stand-up „de inspirație patriotică”.

„Sunt începător în stand-up și am venit să mă testez aici, să mă validez”, a declarat acesta, chiar înainte de a se prezenta în fața juraților. Dragoș Stan a abordat o temă pe placul celor patru jurați și anume obiceiuri și zicale românești. „Este un număr bine construit, pus la punct și logic. Cunoști direcția!”, a confirmat Cheloo. Și Delia a apreciat prezența concurentului pe scenă și a declarat: „A fost bine! Mi s-a părut un număr care stă în picioare. Bine ai venit la iUmor!”.

iUmor, sezonul 12, și-a schimbat locul în grila Antena 1

Antena 1 a modificat locul „iUmor” în grila sa de programe. Deși prima ediție a noului sezon a fost difuzată într-o zi de vineri, din 20 februarie show-ul cu Delia, Cheloo și Mihai Bendeac se vede în serile de duminică, de la 20.00. De altfel, duminica a fost multă vreme ziua consacrată a show-ului.

iUmor 12 va fi un sezon complet neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului de la Antena 1. Spre deosebire de sezoanele anterioare când doar Delia, Mihai Bendeac și Cheloo aveau loc la masa juriului, mult așteptatul sezon 12 aduce un al patrulea jurat la pupitru. Acesta va fi o surpriză şi pentru juraţi, nu doar pentru telespectatori, care vor descoperi în fiecare ediţie cine le va fi coleg de juriu în ziua respectivă.

Pentru cel de-al 12-lea sezon, Delia, Cheloo, Mihai Bendeac și juratul surpriză al fiecărei ediții se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, magie, acrobații, teatru sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Invitații speciali nu vor lipsi nici din acest nou sezon și vor demonstra din nou că umorul nu are limite.

Sursa foto: Antena 1

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton