Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Cine este concurentul eliminat de la „Chefi la cuțite”, 7 noiembrie 2022. „Am vrut să fiu creativ. Nu mi-a ieșit”

de Roxana Mirea,

O nouă ediție a emisiunii „Chefi la cuțite”, sezonul 10, a fost difuzată aseară și un alt concurent a fost eliminat. Echipa victorioasă a fost cea a lui Sorin Bontea, iar echipele lui Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au intrat la duel. După degustarea celor trei chefi, doi concurenți s-au aflat în pericol de a părăsi competiția. Iată cine este concurentul eliminat de la „Chefi la cuțite”, aseară, 7 noiembrie 2022.

Cine este concurentul eliminat de la „Chefi la cuțite”, 7 noiembrie 2022

Echipa lui Sorin Bontea a ieșit victorioasă, în ediția de aseară a emisiunii de la Antena 1. Așadar, echipele lui Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au intrat la duel. Cele mai bune farfurii au fost realizate de Adrian Stroe și de Brighitta, care au obținut 15 puncte din partea juraților. Oxi și Titus au primit 14 puncte, Manciu, Mădălina Cafadaru și Florin Dragomir au primit 12 puncte, NOSFE a primit 11 puncte, Raluca și Mădălina Crețan au primit 9 punct, scrie a1.ro.

Tobi și Ștefania au primit câte 6 puncte, având cele mai slabe farfurii. Având în vedere faptul că cei doi concurenți au fost la egalitate, chefii au fost nevoiți să aleagă, la jurizarea pe nevăzute, farfuria mai slabă. Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au ales farfuria lui Toby pe motiv că era necomestibilă. Așadar, concurentul care a fost eliminat de la „Chefi la cuțite”, aseară, 7 noiembrie 2022, a fost Tobi Ibitoye, din echipa lui Cătălin Scărlătescu.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Cătălin Scărlătescu: „Și cerul a fost împotriva lui azi”

Tobi Ibitoye a ieșit din competiție cu zâmbetul pe buze, asumându-și greșeala.

N-are de ce să-mi pară rău. Am vrut să fiu creativ, nu mi-a ieșit. Este ok, îmi asum. Sincer să fiu, Ștefania merita șansa să dovedească că poate. Eu am avut 2 șanse deja. Pare că o merită mult mai mult decât mine. Experiența a fost extraordinară. N-am adjective să descriu”, a spus Tobi după ce a fost eliminat de la Chefi la cuțite, sezonul 10.

„Și cerul a fost împotriva lui azi. Îmi pare rău că pleci. Ai un suflet mare. E mai greu că au plecat două mânuțe. Asta este! Îi dăm mai departe. Noi 5, Bontea 5, Dumitrescu a rămas cu cele mai multe: 6 în echipă”, a spus Cătălin Scărlătescu după ce a aflat că Tobi a obținut cel mai mic punctaj.

Florin Dumitrescu a avertizat-o pe Ștefania că a fost la un pas de eliminare. „Marele tău avantaj a fost că băiatul ăla a dat-o de gard rău de tot. Ai scăpat ca printr-un miracol mare de tot”, i-a spus Florin Dumitrescu Ștefaniei.

Sursa Foto: Antena 1

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te