Concurentul eliminat de la „Sunt celebru, scoate-mă aici”, 10 noiembrie 2022
Vedetele continuă lupta pentru titlul de Regele sau Regina Junglei în cel mai intens reality show al momentului. Aseară, competiția s-a terminat pentru AMI, artista a părăsit jungla în urma unei probe pe care a pierdut-o.
Radu Vlăduț, Cristi Mitrea și AMI au fost cei trei concurenți care s-au luptat joi pentru un loc în show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. La proba de eliminare, cei trei au fost legați cu o cordelină elastică, iar în viteză au fost nevoiți să aducă, rând pe rând, 12 sfere de mari dimensiuni într-un spațiu delimitat. În urma probei, AMI a scos cel mai slab timp și a pierdut.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5
„E greu să concurezi împotriva a doi băieți puternici, dar foarte frumos pe de-o parte. Zic că le-am făcut față cu brio, timpul meu a fost destul de apropiat. Sunt foarte încărcată pozitiv după experiența asta și chiar sunt fericită că am ajuns până aici. Sunt foarte mândră de mine că mi-am împins limitele, a fost cel mai frumos joc al minții pe care l-am jucat vreodată. A fost o onoare să fiu aici! Mi-am luat câte o lecție de la fiecare om din junglă și mă bucur că am învățat multe despre mine, despre oameni… E excelent! Merg foarte încărcată acasă și nu sunt absolut deloc tristă că plec. A fost un joc tare frumos!”, a spus AMI.
Săptămâna viitoare, marti și joi, de la ora 21:30, Anisia Gafton, Sali Levent, Radu Vlăduț, Giani Kiriță, Cristi Mitrea și Roxana Nemeș vor continua testul suprem în cel mai puternic experiment al momentului. Show-ul este disponibil în avans pe VOYO.
Citește și: