Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Cine este Ivan Liulenov, câștigătorul semifinalei iUmor 2022. Câți concurenți merg în marea finală

de Andra Stana,

Ivan Liulenov i-a cucerit pe jurații iUmor cu momentul pregătit special pentru semifinala show-ului de la Antena 1 de duminică, 27 noiembrie. Și, după câteva minute în care Delia, Mihai Petre, Costel și Cheloo au deliberat prestațiile celor mai buni semifinaliști, l-au desemnat câștigător pe comediantul moldovean. Alături de el, și Nick Bodea, și Sid Singh au primit 3 like-uri de la jurații emisiunii de umor.

Ivan Liulenov, semifinalistul iUmor 2022, sezonul 13

Zametheea, Mihaela Ionașcu, Nick Bodea, Silviu Dobre, Domnul Victor, Ivan Liulenov și Sid Singh s-au întrecut în momente de umor seara trecută, în cadrul semifinalei iUmor. Iar cei patru jurați ai show-ului au decis că artistul de peste Prut merită să fie în marea finală, alături de cei 12 concurenți care și-au adjudecat locul în ultima etapă a competiției direct în urma voturilor publicului.

Înainte să urce pe scena iUmor, Ivan Liulenov a făcut o mărturisire emoționantă.

Cel mai mare vis al meu este să se termine războiul (n.r.: de la granița Republicii Moldova). Aș fi foarte fericit, pentru că, pentru mine, înseamnă foarte mult Ucraina, oamenii de acolo – mult timp am trăit acolo“.

Comediantul și-a început momentul din semifinala iUmor cu un roast la adresa celui care este recunoscut ca fiind juratul de neînduplecat. „Cheloo e rău, agresiv în cântece, știți?! Și eu m-am gândit… imaginați-vă cum ar fi sunat melodiile lui dacă el ar fi fost amabil și drăguț“, a spus comediantul moldovean.

Din tot ce am văzut astăzi (n.r.: ziua în care s-a filmat semifinala iUmor), să știi că ești concurentul meu preferat! Este dragoste la a doua revedere și n-are legătură cu declarațiile de dragoste pe care ni le-am făcut. E ceva special acolo, simt că este o conexiune“, i-a spus Delia. În momentul în care a fost anunțat că este cel de-al 13-lea finalist, Ivan Liulenov a izbucnit în lacrimi.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Cine sunt cei 12 concurenți care au ajuns în finala iUmor 2022, sezonul 13

Finaliștii sezonului 13 iUmor sunt: Bia TRS, Laila Abdel Hafiz, Flavius Buzilă, Dima Cubreacov, Mahmoud Chaher, Remus Iosub, Dragoș Mitran, Doru Nicuț, Vladislav Sliusarenco, Andrei Fabian Stoica și Teddy Ștefănescu.

Momentele integrale create de aceștia și, desigur, cine își va adjudeca 4 „Thumbs up“ din partea juraților, telespectatorii pot afla în cadrul marii finalei difuzată duminică, 4 decembrie, începând cu ora 20.00 pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Finaliștii care vor lua câte un like de la Delia, Mihai Petre, Costel și Cheloo vor intra la votul publicului, iar după ce Șerban Copoț și Dan Badea vor da „Stop vot!“, se va anunța câștigătorul sezonului 13 iUmor, care va pleca acasă atât cu marele trofeu al competiției, însă, și cu cecul de 20.000 de Euro.

Marea finală iUmor va avea loc duminică, 4 decembrie, de la 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Sursa foto: Antena 1

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te