În urma primului duel, Panda și Leoaica au fost primii eliminați din competiție. Dacă sub masca ursului Panda s-a ascuns Mircea Radu, cea care i-a dat viață Leoaicei a fost cântăreața Karmen. Lupta pentru marele trofeu s-a dat însă între Căpcăun și Corb, cel din urmă fiind desemnat câștigător. Înainte de a descoperi cine s-a ascuns în masca învingătoare, Ana Morodan, Inna, Codin Maticiuc și Horia Brenciu au fost surprinși să afle că cea care i-a dat viață simpaticului Căpcăun a fost Irina Rimes.
”Mă simt împlinită că i-am făcut pe oameni fericiți, mă simt fericită pentru că m-am distrat. Căpcăunul e prietenul meu și o să fie. Acest costum este genial, e o saună de fapt, am slăbit vreo 3 kilograme în patru zile de filmări, dar nu-mi pare rău. E o căldură satisfăcătoare”, a spus aceasta.
După ce au strigat pentru ultima oară ”Masca jos!”, detectivii și publicul au descoperit că sub enigmaticului Corb s-a ascuns unul dintre cei mai iubiți actori din România: Mugur Mihăescu.
”M-am imaginat direct la mine, la țară, la Sadova, unde mă jucam ca nebunul pe dealurile alea. A fost ca o întoarcere în timp. Dacă m-ați pune acum să mai stau încă zece zile pe papainoagele astea, aș sta cu plăcere. Nu am eu cea mai bună voce din lume, pentru că acesta nu e un concurs de talente, e un concurs de nebunie, iar dacă voi ați ales nebunul de mine în seara asta, eu vă mulțumesc din suflet”, le-a spus Mugur Mihăescu detectivilor imediat după demascare.