Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Cine este Nehir Erdogan, actrița care o interpretează pe Melek în serialul omonim de la Kanal D

de Roxana Mirea,

La doi ani de când a fost anunțat pentru prima oară, „Melek” intră în sfârșit în grila Kanal D. Iată cine este Nehir Erdogan, actrița care dă viață personajului Melek, un personaj complex, sensibil dar, în același timp, înzestrat cu puterea de a depăși toate obstacolele.

Cine este Nehir Erdogan, Melek din serialul de la Kanal D

Din 4 iulie, Kanal D aduce pe micile ecrane un nou serial turcesc de excepție, „Melek”, ce redă povestea emoționantă a unei mame care luptă zi de zi pentru copiii ei, într-o lume dominată de valorile familiei tradiționale patriarhale. Nehir Erdogan este actrița care o întruchipează pe Melek, un personaj complex, sensibil dar, în același timp, înzestrat cu puterea de a depăși obstacolele pe care viața i le așterne în cale.

Frumoasa actriță, în vârstă de 43 de ani, s-a născut la Izmir și s-a „îndrăgostit” de teatru din perioada liceului. Nehir a urmat cursurile Universității Marmara din Istanbul, Facultatea de Științe Economice și Administrative, Departamentul de Administrare a Afacerilor. În ultimul an de studii s-a angajat la postul de televiziune TRT 1, unde a prezentat știri culturale și știri sportive.

Frumusețea și talentul i-au fost repede remarcate, astfel că, în 2002, a primit oferta de a juca în primul sau serial TV „Koçum Benim”.

Versatilitatea și priza pe care le-a avut la public i-au adus numeroase roluri în seriale de televiziune, filme de lung metraj, dar și pe acela de gazdă a câtorva emisiuni de divertisment difuzate în Prime Time la diverse posturi TV din Turcia, inclusiv a celebrului show „Popstar”.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Cine este personajul Melek din serialul turcesc cu același nume

Cu o sete de cunoaștere impresionantă, Nehir Erdogan a fost mereu gata să cucerească noi lumi. În 2004 a locuit o lungă perioadă de timp în cetatea filmului, în Los Angeles, și a urmat cursuri de actorie. Opt ani mai târziu a decis să învețe limba franceză și s-a înscris la cursurile Universității Sorbona. De altfel, în 2014, după ce s-a căsătorit cu celebrul director de imagine Ahmet Sesigürgil, pe care l-a cunoscut pe platourile de filmare ale lung metrajului „Silsile”, s-a stabilit în orașul îndrăgostiților.

În prezent urmează un curs de master la Facultatea de Cinema Radio Televiziune a Universității Marmara.

Nehil Erdogan își va dezvălui talentul actoricesc încă din primul episod al serialului „Melek”, ce va avea premiera marți, 4 iulie, de la 20.00, la Kanal D. Melek este femeia care poartă pe umeri o decizie din tinerețe, când se sustrage unui mariaj aranjat și fuge cu alesul inimii. Viața o duce pe căi nebănuite; trădată de cel pe care îl iubește, lovită de o boală necruțătoare, aceasta își ia cei trei copii și se întoarce acasă, la cei care au refuzat să îi mai pronunțe numele. Viața femeii va fi în continuare o luptă teribilă pentru cei pe care îi iubește.

Nu pierdeți noul serial de la Kanal D, “Melek”, o poveste de viață încărcată de dramatism, de marți, 4 iulie, de la ora 20:00!

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te