Serialul „Doctorul minune”, început la Kanal D pe 25 august, ne-a făcut cunoștință cu Sinem Ünsal, o superbă actriță din Turcia în vârstă de 28 de ani.
de Anda Dincă,
Serialul „Doctorul minune”, început la Kanal D pe 25 august, ne-a făcut cunoștință cu Sinem Ünsal, o superbă actriță din Turcia în vârstă de 28 de ani.
În serial Sinem îi dă viață lui Nazlı, o asistentă devotată care îl cucerește pe doctorul Ali (jucat de actorul Taner Ölmez).
Rolul din “Doctorul minune” (în original “Mucize Doktor”) a adus-o pe Sinem în atenția producătorilor turci, dar și a publicațiilor turcești, care se bat să o aibă pe copertă. Așa că, în ultimul an, ea a fost protagonista mai multor ședințe foto pentru reviste glossy.
Sinem are origini azere și cercheze și a absolvit Literatura Comparată în cadrul Universității Osmangazi din Eskișehir. Deși este pasionată de litere, actoria a cucerit-o definitiv, iar în 2016 a debutat în televiziune cu un rol minor în serialul “Arkadaşlar Iyidir”, nu înainte de a urma cursurile școlii de actorie Müfit Aytekin Atelier. Ulterior a jucat în serialele “Çoban Yıldızı” („Steaua sufletului”, care a fost difuzat de Kanal D). “Dragoste în alb și negru” (“Siyah Beyaz Aşk”, care a fost la Pro 2), “Fetița mea” (“Kızım”, care a fost văzut la Antena 1) și “Femeie în înfruntarea destinului” (“Kadın”, producția de succes de la Happy Channel), dar și într-o piesă de teatru.
Deși este foarte discretă cu viața ei privată, siteurile turcești, printre care și aksam.com.tr, au reușit să afle cu cine se iubește actrița. De trei ani, ea are o relație frumoasă cu actorul Kıvanç Kılıç (care a jucat în “Filinta” și “Diriliș: Ertugrul”), iar apropriații celor doi se așteaptă ca ei să facă pasul cel mare la un moment dat. Întrebată de cei de la cnnturk.com cum se înțeleg, mai ales că sunt colegi de breaslă, Sinem a răspuns: “Profesia noastră nu are legătură cu povestea noastră. Ne iubim fără să analizăm lucrurile”.
După terminarea filmărilor la “Doctorul minune” (producție care a ajuns la final în Turcia în luna mai, după 2 sezoane), Sinem a ales să continue colaborarea cu postul Fox. Astfel, ea a bătut palma pentru un nou proiect tv, “Elbet Bir Gün” (în traducere “Desigur, într-o zi”), care urmează să aibă premiera în curând la acest canal. Serialul spune povestea lui Gizem (Sinem), o tânără care îi ascunde partenerului ei de viață, Mehmet (jucat de Burak Yamantürk, viitorul soț al lui Özge Özpirinçci), adevărata sa identitate (o cheamă Feride), dar și faptul că fuge de cumnatul ei, Cemil (Ömer Genç), un bărbat periculos. Sora lui Gizem, Nesime, care se teme și ea de Cemil, este interpretată de Şebnem Bozoklu, iar din distribuție mai fac parte, printre alții, Helin Kandemir, Talha Karcı, Yağmur Özbasmacı și Osman Karakoç. Despre noul ei personaj, Sinem Ünsal a declarat celor de la Fox: “Pregătiți-vă să vedeți o Sinem cum nu ați mai văzut până acum, acest lucru mă entuziasmează foarte mult! Gizem este misterioasă și puternică”.