Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Cine este sora Iuliei Albu. Vedeta a publicat prima fotografie cu Karin

de Redactia Tvmania

Iulia Albu adoră să fie în centrul atenției și în lumina reflectoarelor, iar acest lucru i-a ieșit de minune în ultima vreme. După colaborarea cu „Bravo, ai stil!” și rubrica la care a renunțat de curând, cea din cadrul emisiunii „La Măruță”, criticul de modă se pregătește pentru o nouă etapă în viața ei profesională.

Chiar dacă Iulia Albu apare des la tv, ea având diverse proiecte pe micul ecran, puțini sunt cei care știu însă că aceasta are o soră care îi seamănă foarte mult.

Zilele trecute, fosta soție a lui Mihai Albu a postat prima imagine cu Karin, pe contul ei de socializare, scrie libertatea.ro.

Criticul de modă are o soră mai mică, pe nume Karin Vochița. Tânăra de 36 de ani seamănă foarte mult cu mult mai celebra ei soră, dar lucrează într-un domeniu cu totul diferit față de vedeta tv. Potrivit sursei citate, Karin Vochița a terminat Academia de Studii Economice și lucrează acum pe post de consultant de management pentru diverse firme, în regim de freelancer.

Iulia Albu a postat pe contul său de Instagram o fotografie cu Karin care a atras atenția fanilor ei din mediul virtual. 

„Ladies and gentlemen, la cererea publicului, astăzi postez o fotografie rară cu superba mea surioară. ❤️ you sis!”, este mesajul postat de Iulia Albu, în dreptul fotografiei cu sora sa.

„Superbă!”, „Chiar că superbă!”, „Frumoasă sora ta, Iulia! Să vă bucurați că vă aveți”, „Gena a fost darnică cu voi” au fost doar câteva dintre comentariile primite de Iulia Albu în dreptul postării de mai sus.

Sursa foto: Instagram

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te