Soția lui Cove a mărturisit că nu era una dintre fanele lui Cove. În schimb, mama ei îl urmărea cu drag la „Surprize, surprize”, de pe TVR 1, scrie libertatea.ro.
„Sincer, nu eram o fană. Mama, în schimb, era. Ea urmărea Surprize, Surprize. Pe vremea aceea, sâmbătă seara eu aveam alt program. Și nici el nu-mi părea genul care să-mi placă. De aceea pot să spun că n-a fost dragoste la prima vedere. Ne-am cunoscut la o petrecere. La momentul respectiv, fiecare avea viața lui, amândoi eram implicați într-o altă relație. După aceea nu ne-am mai întâlnit. Eu, între timp, m-am și căsătorit și am și divorțat. Apoi ne-am reîntâlnit în același cerc de prieteni, am povestit, ne-am amintit una-alta. Am luat-o așa cu pași timizi și totul a decurs de la sine. Nici nu ne gândeam că vom rezista mult timp împreună. Au fost și momente în care ne-am speriat un pic, dar ne-am dat seama că suntem făcuți unul pentru celălalt”, a declarat soția lui Cove.
De cealaltă parte, Cove spune despre soția lui că „are o inteligență emoțională fantastică”.
„Atunci când există ceva care nu-mi place, primul lucru pe care îl face e să se pună în locul celuilalt. Lucrează în domeniul medical. (…) E medic ginecolog. Ea este cea care mă susține. Dacă am cea mai mică întristare, suferință, are un umăr și pentru mine”, a mărturisit Cove, despre soția lui.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
Sursa foto: Instagram