“Scary Movie”, “Încă un film despre adolescenţi?!”, “Comedie cu supereroi” şi, bineînţeles, seria “Austin Powers”. Mai bune sau mai rele, filmele care le parodiază pe suratele lor cu buget mare de la Hollywood au avut mereu un public şi un loc călduţ la box-office. Însă acum, câţiva dintre specialiştii în acest gen de pelicule sunt pesimişti în privinţa viitorului lor, relatează Reuters.
Cu puţin timp înainte de lansarea “Vampires Suck” – care parodiază poveşti ca cele din saga “Amurg” – în SUA, Craig Mazin, unul dintre scenariştii şi regizorii de top ai genului e deja convins că stilul nu mai are nimic de spus.
“Parodiile sunt moarte din punct de vedere creativ”, a explicat acesta, care are la activ filme ca “Scary Movie 3” şi “Comedie cu supereroi”. “Există o mare problemă de calitate şi trebuie să vină o schimbare”.
Reţetă sigură
Echipa din spatele “Vampires Suck” speculează trendul popularităţii vampirilor de pe marile şi micile ecrane, fiind condusă de regizorii şi scenariştii Jason Friedberg şi Aaron Seltzer.
Cei doi au fost implicaţi în mai toate parodiile importante din ultimii 15 ani, de la “Spionul Dandana” (1996) şi “Scary Movie” (2000), până la “Despre super-eroi şi… alte aiureli” (2007) şi “Întâlnire cu spartanii” (2008).
Mai toate au în spate un singur concept simplu şi nicio urmă de poveste coerentă, fiind doar un fel de barometru al ultimelor mode din anul respectiv, în materie de cultură pop.
În zilele care au mai rămas până la lansarea sa, “Vampires Suck” pare să fie aşteptat cu nerăbdare mai ales de femeile tinere (din nou, prin saga “Amurg”) şi va încasa spre 20 de milioane de dolari în primele cinci zile, cred specialiştii.
Cu foarte puţine excepţii, parodiile fac bani la box-office, iar studiourile şi producătorii par mereu pregătiţi să mai dea “undă verde” la încă una, lăsând creativitatea lor în seama criticilor, care le desfiinţează pe bandă rulantă.
Istoria genului a fost propulsată de ţicneala productivă a unor oameni ca Mel Brooks, echipa David Zucker-Jim Abrahams-Jerry Zucker şi fraţii Wayans, însă noile proiecte sunt mai degrabă pe bază de mercenariat.
Cu toate acestea, cu bugete cuprinse între 15 şi 30 de milioane de dolari, parodiile nu reprezintă un risc pentru studiouri – sunt ieftine, sunt populare mai ales în afara Americii, iar umorul de obicei fizic pe care îl promovează e universal (filmele parodiate sunt celebre în toată lumea).
Ieftin şi bun?
Mazin pune succesul în ciuda bugetului mic pe seama faptului că “mai ieftin e mai bun” în cazul lor. “Tot scopul unei parodii este să îşi bată joc de excesele Hollywoodiene, aşa că sunt chiar mai amuzante când par ieftine”, explică acesta.
De asemenea, filmele de profil sunt destinate unui public tânăr, mai receptiv la astfel de subiecte, nu au nevoie de mari vedete şi sunt de obicei foarte scurte – maximum 80-90 de minute. “Vampire Sucks”, de exemplu, are doar 77 de minute.
Mai mult, parodiile sunt perfecte pe piaţa DVD-urilor, datorită conţinutului prostuţ, direct şi organizat într-o serie interminabilă de gaguri, care se pretează la reurmăriri şi nu necesită o experienţă cinematografică.
“N-ai nevoie să vezi un film de gen pe marile ecrane”, explică Mazin. “Nu e «Avatar». Poţi să îl vezi pe iPod şi să te prinzi de idee. Din punctul ăsta de vedere, sunt un divertisment foarte robust, pot să supravieţuiască oriunde”.