Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema

FOTO. Cine sunt actorii care îi vor juca pe prinţul Harry şi Meghan Markle în filmul „A Royal Romance“. Știm când va avea loc premiera!

de Redactia Tvmania

Televiziunea americană Lifetime a anunţat numele actorilor care îi vor interpreta pe Meghan Markle şi prinţul Harry în producţia cinematografică „Harry & Meghan: A Royal Romance“, informează ew.com. Pelicula care va relata povestea celor doi – de la prima lor întâlnire până la anunțul oficial al logodnei – va avea premiera cu doar câteva zile înainte de nunta acestora.

Astfel, cel care îi va da viață prințului Harry va fi actorul Murray Fraser, cunoscut din filmul „The Loch“, iar parteneră îi va fi actriţa de origine jamaicană Parisa Fitz-Henley.

Potrivit sursei citate, premiera „Harry & Meghan: A Royal Romance” va avea loc pe data de 18 mai 2018, o zi înainte de marele eveniment al familiei regale britanice.

Producţia filmului va începe la sfârşitul acestei săptămâni, filmările având loc în Vancouver şi Los Angeles. 

Nu este primul film care se axează pe povestea de dragoste a unor moștenitori ai casei regale din Marea Britanie. În 2011, în timp ce prințul William se pregătea de căsătorie, Camilla Luddington (Jo din serialul „Anatomia lui Grey”) intra în pielea lui Kate Middleton în filmul de televiziune „William & Kate”.

Meghan Markle (36 de ani) şi prinţul Harry (32 de ani) se vor căsători pe 19 mai 2018 la Capela St. George, la Castelul Windsor.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te