Homepage  / Seriale turceşti

Cine sunt actorii din „Totul pentru familia mea”, serialul turcesc de la Kanal D

Cine sunt actorii din „Totul pentru familia mea”, serialul turcesc de la Kanal D

de Anda Dincă,

Postul Kanal D aduce, din 14 noiembrie, de luni până joi, de la ora 20.00, o nouă dramă turcească, “Totul pentru familia mea” (în original “Kardeşlerim”). Producția a avut premiera în țara de origine la postul Atv în februarie 2021, iar pe 3 septembrie a debutat cel de-al treilea sezon.

Intriga puternică, răsturnările de situaţie și interpretarea actoricească sunt atuurile acestui serial care a cucerit audiența din Turcia. În prim-plan se află Kadir (Halit Özgür Sari), un tânăr în vârstă de 19 ani, care devine protectorul celor 3 frați săi, Ömer (Bilal Yigit Koçak), Asiye (Su Burcu Coskun) și micuța Emel (Aylin Akpinar), după ce părinții lor mor în condiții suspecte. În spatele acestei tragedii se află maleficul Akif Atakul (Celil Nalçakan), cel care nu le va da pace celor patru frați.

Kadir este dispus să îşi dea viaţa pentru fraţii lui. Singurul lui scop este să le susţină acestora educaţia şi să le facă existenţa mai frumoasă pentru că de multe ori ajung să trăiască în condiţii improprii. Iubirea pe care şi-o poartă şi amintirea vie a părinţilor îi vor ajuta pe fraţi să treacă prin toate încercările. Serialul prezintă și poveștile de iubire dintre Kadir și Melisa (Damlasu İkizoğlu) și dintre Asiye și Doruk (Onur Seyit Yaran), fratele Melisei.

Serialul “Totul pentru familia mea” a fost difuzat în peste 30 de țări, iar albumul care include coloana sonoră a fost lansat în iunie 2021. Muzica a fost compusă de Alp Yenier și Güliz Ayla, albumul având 41 de cântece, printre ele și melodia de generic, “Bugün Dün’den İyi” (“Azi mai bine decât ieri”).

[toc] 

Cine sunt actorii din rolurile principale din “Totul pentru familia mea”

Halit Özgür Sari (Kadir)

Halit s-a născut în urmă cu 29 de ani, la Istanbul, a făcut Facultatea de Economie, după care a luat lecții de actorie de la actrița Esra Kızıldoğan (Müge din “Fiica ambasadorului”). A lucrat mulți ani ca model, iar în 2018 a primit primul său rol într-un serial, în producția de epocă “Diriliş: Ertuğrul”. Ulterior a interpretat personajul Arif în serialul de la Netflix, “The protector”. Cel mai recent proiect tv al său este o comedie romantică difuzată anul acesta de Fox Turcia, “Gizli Saklı” (“Confidențial”). Producția, în care face pereche cu Sinem Ünsal, nu a avut însă prea mare succes, fiind anulată după 8 episoade. La filmările acestui serial Halit și Sinem s-au îndrăgostit, iar în prezent formează un cuplu solid.

Bilal Yigit Koçak (Ömer)

Yigit are 27 de ani și a debutat în actorie 2017, în serialul “Seni Kimler Aldi”. După acest proiect au urmat alte două producții tv, “Totul pentru familia mea” fiind cea mai recentă în care a jucat.

Su Burcu Coskun (Asiye)

A fost văzută pe micile noastre ecrane în “Trandafirul negru”, “Povestea noastră” și „Kuzgun”. Su are 17 ani și a debutat în 2013, în serialul “Sana Bir Sir Verecegim”. Este pasionată de modă și apare frecvent pe copertele revistelor de femei din Turcia.

Aylin Akpinar (Emel)

Deși are doar 10 ani, Aylin a apărut deja în 4 seriale turcești, printre ele și “Mireasa din Istanbul”.

Celil Nalçakan (Akif Atakul)

Actorul în vârstă de 44 de ani are numeroase roluri în televiziune. A studiat Inginerie Geologică dar și Managementul Hotelier, însă mai mult a fost atras de actorie. Pe micile noastre ecrane a fost văzut în serialul “Răzbunare” (“Intikam”). Anul acesta el a filmat trei pelicule, “Kadin Kafasi”, “Prestij Meselesi” și “Hiç”. În prezent lucrează la comedia muzicală “Bursa Bülbülü”. Celil este pasionat și de muzică nu doar de actorie și susține concerte atunci când nu se află pe platourile de filmare.

Damlasu İkizoğlu (Melisa)

Actrița în vârstă de 23 de ani a apărut pe micile noastre ecrane în serialul “Alegerea” (“Babil”), iar în prezent poate fi văzută pe micile ecrane din Turcia, în producția “Baba”, alături de Haluk Bilginer și Tolga Sarıtaş.

Onur Seyit Yaran (Doruk)

Are 26 de ani, iar “Totul pentru familia mea” este al treilea serial în care apare, după “Kalk Gidelim” și “Vuslat”. Onur este pasionat de fitness, iar revistele din Turcia nu au trecut cu vederea acest lucru. Acesta este motivul pentru care au realizat deseori ședințe foto cu el.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton