Homepage  / Seriale turceşti

Cine sunt actorii Hazal Türesan și Firat Altunmese, Beliz și Demir, din serialul „Doctorul minune”

Cine sunt actorii Hazal Türesan și Firat Altunmese, Beliz și Demir, din serialul „Doctorul minune”
4

de Anda Dincă,

Serialul fenomen “Doctorul minune”, difuzat în prezent de Kanal D, a surprins prin povestea atipică (experiențele prin care trece un chirurg cu autism alături de colegii săi doctori), dar și prin distribuția aleasă. Doi dintre actorii secundari ai acestei producții, Hazal Türesan și Firat Altunmese, au atras atenția fanilor prin jocul lor actoricesc. 

Hazal Türesan, cea care îi dă viață lui Beliz, directoarea spitalului și iubita doctorului Ferman (Onur Tuna), s-a născut în urmă cu 36 de ani la Ankara, iar visul ei a fost dintotdeauna să devină actriță. Părinții și-au dorit ca ea să urmeze Facultatea de Relatii Internaționale, însă, în cele din urmă, Hazal a luat-o pe drumul pe care și-l dorea.

“Am abadonat Facultatea de Relații Internaționale în anul trei și am ales să studiez actoria la Universitatea din Ankara. Obiectivul meu nu era să devin faimoasă, ci să fiu fericită”, a spus ea, citată de sabah.com.tr.

În 2008, Türesan și-a făcut debutul în televiziune cu un rol în serialul “Unutma Beni”. Adevărata afirmare pentru ea a venit în 2014, când a fost invitată să o joace pe Aslı Denizer în producția „Dragoste de contrabandă”.

Oferta pe care a primit-o a coincis cu un episod greu din viața ei, căci în acel moment a aflat că tatăl ei era grav bolnav.

„Eram disperată să joc și atunci am avut ocazia să primesc un rol în serialul “Dragoste de contraband”. Tot în acel moment am aflat de boala tatălui meu. Avea cancer pulmonar”.

Actrița și-a pierdut tatăl înainte de începerea filmărilor.

“Dacă nu am înnebunit în acel moment a fost pentru că acceptasem să joc în serial. Asta m-a ajutat”, a mărturisit ea. 

Pe micile noastre ecrane pe Hazal am mai văzut-o în “Răzbunare pe tocuri” și “Fiicele doamnei Fazilet”, iar la Netflix apare în două producții de succes: serialul fantastic „The Gift” (tradus la noi „Atiye”, cu Beren Saat în rolul principal) și în serialul cu accente thriller Fatma (a cărui protagonist este Burcu Biricik).

În ce proiect este implicată în prezent Hazal

Pe 17 septembrie, la postul turcesc Show TV, a avut premiera cel mai recent serial în care joacă Hazal, “Yalancı” (“Mincinos”). Producția este adaptarea seriei britanice “Liar” (2017-2020) și îi are în rolurile principale pe Burçin Terzioğlu (“Ezel”), Salih Bademci (“Mireasa din Istanbul”) și Cemal Toktaş (“Meryem”). Și în “Yalancı”, Hazal are tot un rol care are legătură cu lumea medicală, este medicul anestezist Yasemin și sora protagonistei, Deniz (Burçin Terzioğlu), o profesoară care luptă să aducă echilibrul în viața ei haotică. 

Hazal e pasionată de modă, îi place să se mențină în formă făcând tot felul de activități (a încercat chiar și dansul la bară) și adoră plimbările în natură alături de cățelușul ei.

Hazal-183758114_2818199728433294_1661766204338396872_nIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Fırat Altunmeşe joacă și el într-un nou serial 

Simpaticul actor Fırat Altunmeşe este originar din Istanbul și are 31 de ani, iar în “Doctorul minune” îl interpretează pe Demir, rivalul lui Ali (Taner Ölmez) la inima lui Nazli (Sinem Ünsal).

Fırat este fiul unui cunoscut cântăreț turc, İzzet Altınmeşe, și a fost pasionat de actorie încă din adolescență.

A studiat în acest sens la școala Atölye – Craft Tiyatro Kadıköy, iar în 2013 a debutat în televiziune cu un rol în serialul “Vicdan”. După acest proiect au urmat alte 6 seriale, cel mai cunoscut dintre ele fiind “Iubire și răzbunare” (“Cesur Ve Güzel”), care a fost difuzat și la noi de Antena 1.

La fel ca Hazal Türesan, și Firat are un nou proiect tv toamna aceasta. El îl joacă în prezent un rol secundar în serialul “Evlilik Hakkında Her Şey” (“Totul despre căsătorie”), lansat la postul turcesc Fox pe 21 septembrie.

Producția este adaptarea unei serii britanice cunoscute de la BBC, “The Split” (ajunsă la sezonul al șaselea) și spune poveștile a 4 femei (jucate de Sumru Yavrucuk, Gökçe Bahadır, Tülin Ece și Gökçe Eyüboğlu), care au păreri și experiențe diferite în ceea ce privește căsătoria. 

Firat a încercat să stea mereu departe de ochii paparazzilor și să-și țină ascunsă viața privată, însă în 2019 a fost protagonistul unui incident, iar cei de la publicația Hürriyet au publicat atunci detaliile.

La ieșirea dintr-un club din Istanbul, el a avut o ceartă cu iubita, iar acesta a dat în el și l-a zgâriat pe față. Nu știm cu ce a supărat-o pe tânără, însă Firat a reușit să o calmeze fără să ridice mâna la ea sau să amplifice scandalul. 

Producția “Doctorul minune” (“Mucize Doktor”) s-a terminat la turci în luna iunie 2021, după doar două sezoane, și a avut priză la public atât în țara de origine, cât și în țările în care a fost difuzată, printre ele Bulgaria și Argentina. 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton