Sute de familii întâlnite al căror viitor a fost schimbat, zeci de amintiri de neuitat de către toți cei implicați în proiect… „Visuri la cheie” este mai mult decât un show, este șansa ca zâmbetul și speranțele să devină realitate! În doar câteva zile, Dragoș Bucur, prezentatorul emisiunii și colegii sunt gata să pornească iar la drum în cel de-al zecelea sezon în care vom învăța să… credem în oameni! Iată cine sunt arhitecții de la „Visuri la cheie” 2023, sezonul 10.
Cine sunt arhitecții de la Visuri la cheie 2023, sezonul 10.
Componența echipei care va clădi un viitor mai luminos, în acest sezon, este formată din Cristina Joia, designer de interior și arhitecții, Alex Gavrilescu, Andra Marinescu și Oana Boghiu. Fiecare dintre ei simte emoție pentru noul început.
Veterană în echipa care împlinește Visuri, designer-ul de interior, Cristina Joia spune: „Când încep filmările, intru într-o vrajă… nu ai cum să simți că repeți ceva pentru că de fiecare dată e altfel. Nici eu nu știu cum și în ce fel va fi. Eu simt, încă, un gol în stomac de câte ori mă întâlnesc cu familia la care ajungem cu autocarul. Totul pornește din interior și oglindirea cu oamenii pe care îi intâlnim, ne scoate la iveală propria vulnerabilitate, dar și lumina pe care toți o conținem lăuntric. Înveți să fii mai autentic, mai asumat în acțiuni și mai aliniat cu ce contează cu adevărat în viață”.
„Începem călătoria către emoții, povești noi, idei noi și schimbări de vieți, atât pentru familii, cât și pentru noi. Este al treilea sezon în proiect și pot spune că am golul în stomac ca în primul an, sunt curios ce oameni cunosc anul acesta, ce învăț de la ei. Eu mereu mi-am luat pilde din poveștile lor. DA! Sunt nerăbdător, îmi e dor de tot ce există în acest proiect, îmi e dor de colegii mei, de sentimentul când întâlnesc familia și mai ales de sentimentul incredibil si imposibil de explicat pe care îl trăiesc când lăsăm familiile în noul cămin”, spune Alex Gavrilescu.
„Faptul că sunt și în acest sezon, mă inspiră să fiu și mai bună”
„Deși este al treilea sezon pentru mine, emoțiile de început sunt la fel de mari ca în prima zi de filmări. Bucuria că putem reuni echipa și începe iar clădirea Visurilor la cheie, ne ajută să depășim aceste emoții puternice și ne alimentează dorința de muncă și inspirația necesare în susținerea acestor familii greu încercate, dar care demonstrează că au puterea să se ridice și să meargă înainte”, declară Andra Marinescu.
Aflată la cel de-al doilea sezon în proiect, Oana Boghiu declară: „Mă simt foarte recunoscătoare și norocoasă că prin munca pe care o depun și prin cunoștințele pe care le-am acumulat în timp, pot ajuta oameni să trăiască frumos. Fiecare început e plin de entuziasm și faptul că sunt și în acest sezon, mă inspiră să fiu și mai bună. Aștept cu nerăbdare să cunosc oamenii și poveștile din noile case și împreună să amenajăm cele mai frumoase povești”.
Autocarul este pregătit, Dragoș și echipa sunt gata să ofere amintiri de neuitat pentru o viață mai bună… așa că renovările pot începe chiar săptămâna aceasta!
Toți cei care au un vis de împlinit sau care cunosc o familie ce merită ajutorul pot completa formularul de înscriere!