Trupa Maximum a reușit să impresioneze jurații în etapa preselecțiilor cu un moment inedit de dans folcloric reinterpretat. Cei 14 membri formează un grup de 11 ani, sunt autodidacți, se înțeleg extrem de bine și doar împreună reușesc să aibă forță și energie.
Micuța Mara Prună a cântat la pian și voce o melodie extrem de sensibilă, compusă chiar de ea, „Sweet dreams”, și i-a emoționat pe toți cei prezenți în sală. Mara are auz absolut, poate să recunoască orice sunet și să-l transpună în note. Poate să memoreze rapid o melodie și să o reproducă.
Cei 12 membri ai Teatrului de umbre Verba vin din Ucraina, iar la preselecții au adus un moment artistic original, prin intermediul căruia au spus o poveste. Prin arta lor încearcă să promoveze cultura ucrainiană peste tot în lume și colaborează în această formulă de peste șase ani.
Cristian Zlatan a uimit juriul cu elementele de breakdance executate perfect și cu talentul său extraordinar, la numai 13 ani. Concurentul a început să studieze singur dansul acum trei ani, imitând mișcările unor dansatori consacrați, iar în momentul de față are un profesor care îl îndrumă.
Aceștia sunt patru dintre concurenții care vor urca vineri pe scena talentului, în prima semifinală live a celui mai urmărit show de divertisment din istoria televiziunii, “Românii au talent”. Ei vor încânta publicul cu momente spectaculoase și vor încerca să ajungă la sufletele românilor și să obțină cele mai multe voturi din partea acestora, de la 20.30, la Pro TV!